Un sfert de secol de bursa moderna. Ce le-a adus listarea la Bursa companiilor Alro, Electrica, Fondul Proprietatea si Bancii Transilvania? - 18 noiembrie 2020: Diferență între versiuni

De la TradeVille.ro wiki
(csv2wiki)
 
(The LinkTitles extension automatically added links to existing pages (https://github.com/bovender/LinkTitles).)
 
(Nu s-a afișat o versiune intermediară efectuată de același utilizator)
Linia 1: Linia 1:
    
„Transparenţă“ este cuvântul de ordine care defineşte 25 de ani de bursă românească postde­cembristă, în principal în ma­te­rie de comunicare către in­vestitori, mai ales în contextul în care aproape 8 milioane de viitori pensionari sunt acţio­nari indirecţi ai unora dintre cele mai mari companii listate la Bucureşti, a fost una dintre principalele concluzii ale unui eveni­ment organizat marţi de Bursa de Valori (BVB). Cu o istorie modernă de 25 de ani, dintre care pesimiştii pot vedea în acest sfert de veac o perioadă marcată de crize – de la cea a rublei la cea a datoriilor din zona euro, a falimentului Lehman Brothers, volatilitatea adusă de Ordonanţa 114 din 2018 şi de coronacriză, iar optimiştii pot vedea oportunităţi, dar şi partea plină a paharului – cele mai mari randamente ale dividendelor la nivel mondial, bursa a parcurs un drum lung iar astăzi oricine poate deveni investitor, chiar şi cu un simplu selfie cu buletinul.
„Transparenţă“ este cuvântul de ordine care defineşte 25 de ani de bursă românească postde­cembristă, în principal în ma­te­rie de comunicare către in­vestitori, mai ales în contextul în care aproape 8 milioane de viitori pensionari sunt acţio­nari indirecţi ai unora dintre cele mai mari companii listate la Bucureşti, a fost una dintre principalele concluzii ale unui eveni­ment organizat marţi de [[Bursa de Valori]] ([[BVB]]). Cu o istorie modernă de 25 de ani, dintre care pesimiştii pot vedea în acest sfert de veac o perioadă marcată de crize – de la cea a rublei la cea a datoriilor din zona euro, a falimentului Lehman Brothers, volatilitatea adusă de Ordonanţa 114 din 2018 şi de coronacriză, iar optimiştii pot vedea oportunităţi, dar şi partea plină a paharului – cele mai mari randamente ale dividendelor la nivel mondial, bursa a parcurs un drum lung iar astăzi oricine poate deveni investitor, chiar şi cu un simplu selfie cu buletinul.
[[Categorie:BVB]][[Categorie:Analize]][[Categorie:Stiri despre piata]]
[[Categorie:BVB]][[Categorie:Analize]][[Categorie:Stiri despre piata]]
{{DEFAULTSORT:-2020-11-18}}
{{DEFAULTSORT:-2020-11-18}}

Versiunea curentă din 13 noiembrie 2024 14:17