Comcereal Tulcea, companie controlata de producatorul de uleiuri Argus, si-a adancit pierderile la 1,7 mil. lei in primle noua luni din 2020. Veniturile au scazut cu 42% - 06 noiembrie 2020: Diferență între versiuni

De la TradeVille.ro wiki
(csv2wiki)
 
(The LinkTitles extension automatically added links to existing pages (https://github.com/bovender/LinkTitles).)
 
(Nu s-a afișat o versiune intermediară efectuată de același utilizator)
Linia 1: Linia 1:
    
Comcereal Tulcea (CTUL), care depozitează şi comercializează produse agricole, a raportat afaceri de 29,6 mil. lei în primele nouă luni ale anului, în scădere cu 42% faţă de perioada similară a anului trecut, şi pierderi de 1,76 mil. lei faţă de 1,12 mil. lei în intervalul ianuarie-septembrie 2019. Incertitudinea indusă de starea de urgenţă, reacţia consumatorilor la evoluţia pandemiei de coronavirus, rambursarea întârziată a TVA-ului, lipsa unui mecanism functional de asigurare a culturilor agricole împotriva secetei severe şi prelungute, reprezintă doar câteva dintre elementele care au influenţat negativ evoluţia businessului în perioada analizată, potrivit reprezentanţilor companiei. În intervalul ianuarie-septembrie 2020, activele societăţii au scăzut cu 13,7%, până la 53,2 mil. lei, ca urmare a amortizării înregistrate. Compania de 24,2 milioane lei capitalizare este controlată în proporţie de 95,3% de producătorul de uleiuri vegetale Argus Constanţa.
[[COMCEREAL|Comcereal]] Tulcea (CTUL), care depozitează şi comercializează produse agricole, a raportat afaceri de 29,6 mil. [[lei]] în primele nouă luni ale anului, în scădere cu 42% faţă de perioada similară a anului trecut, şi pierderi de 1,76 mil. lei faţă de 1,12 mil. lei în intervalul ianuarie-septembrie 2019. Incertitudinea indusă de starea de urgenţă, reacţia consumatorilor la evoluţia pandemiei de coronavirus, rambursarea întârziată a TVA-ului, lipsa unui mecanism functional de asigurare a culturilor agricole împotriva secetei severe şi prelungute, reprezintă doar câteva dintre elementele care au influenţat negativ evoluţia businessului în perioada analizată, potrivit reprezentanţilor companiei. În intervalul ianuarie-septembrie 2020, activele societăţii au scăzut cu 13,7%, până la 53,2 mil. lei, ca urmare a amortizării înregistrate. Compania de 24,2 milioane lei capitalizare este controlată în proporţie de 95,3% de producătorul de uleiuri vegetale [[ARGUS|Argus]] Constanţa.
[[Categorie:CTUL]][[Categorie:Analize]][[Categorie:Stiri despre piata]]
[[Categorie:CTUL]][[Categorie:Analize]][[Categorie:Stiri despre piata]]
{{DEFAULTSORT:-2020-11-06}}
{{DEFAULTSORT:-2020-11-06}}

Versiunea curentă din 13 noiembrie 2024 16:36