Registrul Comertului se aliaza cu Bursa si o companie de brokeraj intr-un proiect pentru a convinge antreprenorii romani sa ia bani de pe Bursa decat de la banca - 18 mai 2017: Diferență între versiuni

De la TradeVille.ro wiki
(The LinkTitles extension automatically added links to existing pages (https://github.com/bovender/LinkTitles).)
(The LinkTitles extension automatically added links to existing pages (https://github.com/bovender/LinkTitles).)
 
Linia 1: Linia 1:
    
    
Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC) în colaborare cu [[Bursa de Valori]] (BVB) şi compania de brokeraj Prime Transaction au dema­rat un proiect care vizează atragerea an­tre­pre­norilor români spre piaţa de capital. Într-o primă fază, proiectul vizează municipiul Bucureşti şi face parte dintr-un acord de parte­neriat general semnat de cele trei instituţii. „Prin această cooperare, avem şansa de a îmbu­nătăţi peisajul antreprenorial local din Ro­mânia, precum şi de a ajuta companiile private să crească pentru a-şi atinge întregul potenţial“, de­clară Lucian Anghel, preşedintele Bursei de Valori Bucureşti. La rândul său, Valentina Burdescu, director general al Registrului Comerţului, apreciază că acest demers vine în întâmpinarea mediului de afa­ceri prin promovarea unui domeniu cu un po­tenţial încă neexploatat în România.
Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC) în colaborare cu [[Bursa de Valori]] ([[BVB]]) şi compania de brokeraj Prime Transaction au dema­rat un proiect care vizează atragerea an­tre­pre­norilor români spre piaţa de capital. Într-o primă fază, proiectul vizează municipiul Bucureşti şi face parte dintr-un acord de parte­neriat general semnat de cele trei instituţii. „Prin această cooperare, avem şansa de a îmbu­nătăţi peisajul antreprenorial local din Ro­mânia, precum şi de a ajuta companiile private să crească pentru a-şi atinge întregul potenţial“, de­clară Lucian Anghel, preşedintele Bursei de Valori Bucureşti. La rândul său, Valentina Burdescu, director general al Registrului Comerţului, apreciază că acest demers vine în întâmpinarea mediului de afa­ceri prin promovarea unui domeniu cu un po­tenţial încă neexploatat în România.
[[Categorie:BVB]][[Categorie:Analize]][[Categorie:Stiri despre piata]]
[[Categorie:BVB]][[Categorie:Analize]][[Categorie:Stiri despre piata]]
{{DEFAULTSORT:-2017-05-18}}
{{DEFAULTSORT:-2017-05-18}}

Versiunea curentă din 13 noiembrie 2024 09:03

Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC) în colaborare cu Bursa de Valori (BVB) şi compania de brokeraj Prime Transaction au dema­rat un proiect care vizează atragerea an­tre­pre­norilor români spre piaţa de capital. Într-o primă fază, proiectul vizează municipiul Bucureşti şi face parte dintr-un acord de parte­neriat general semnat de cele trei instituţii. „Prin această cooperare, avem şansa de a îmbu­nătăţi peisajul antreprenorial local din Ro­mânia, precum şi de a ajuta companiile private să crească pentru a-şi atinge întregul potenţial“, de­clară Lucian Anghel, preşedintele Bursei de Valori Bucureşti. La rândul său, Valentina Burdescu, director general al Registrului Comerţului, apreciază că acest demers vine în întâmpinarea mediului de afa­ceri prin promovarea unui domeniu cu un po­tenţial încă neexploatat în România.