Titlurile de stat Fidelis de 2,7 mld. lei au fost procesate miercuri la Bursa. Pentru fiecare titlu de stat subscris, investitorilor le va fi alocata o unitate. Cel mai probabil listarea la bursa de la Bucuresti a Fidelis, editia toamna 2020, va avea loc: Diferență între versiuni

De la TradeVille.ro wiki
(csv2wiki)
 
(The LinkTitles extension automatically added links to existing pages (https://github.com/bovender/LinkTitles).)
Linia 1: Linia 1:
    
Titlurile de stat Fidelis, finanţare de 2,7 mld. lei pe care Ministerul Fi­nanţelor a atras-o de la investitorii per­soane fizice pe parcursul a trei săptă­mâni, a fost procesată miercuri în sistemul bursei de la Bucureşti, ceea ce înseamnă că următorul pas este listarea acestor titluri, cel mai probabil pe 7 de­cembrie 2020. Astfel, ieri la ora 9:20 în sistemul BVB au fost procesate cele trei seg­mente ale emisiunii Fidelis, ediţia toamnă 2020, respectiv cele două fi­nan­ţări în lei, în valoare totală de 1,3 mld. lei, şi cea în euro, de 1,4 mld. lei.
Titlurile de stat Fidelis, finanţare de 2,7 mld. [[lei]] pe care Ministerul Fi­nanţelor a atras-o de la investitorii per­soane fizice pe parcursul a trei săptă­mâni, a fost procesată miercuri în sistemul bursei de la Bucureşti, ceea ce înseamnă că următorul pas este listarea acestor titluri, cel mai probabil pe 7 de­cembrie 2020. Astfel, ieri la ora 9:20 în sistemul BVB au fost procesate cele trei seg­mente ale emisiunii Fidelis, ediţia toamnă 2020, respectiv cele două fi­nan­ţări în lei, în valoare totală de 1,3 mld. lei, şi cea în euro, de 1,4 mld. lei.
[[Categorie:BVB]][[Categorie:Analize]][[Categorie:Stiri despre piata]]
[[Categorie:BVB]][[Categorie:Analize]][[Categorie:Stiri despre piata]]
{{DEFAULTSORT:-2020-12-03}}
{{DEFAULTSORT:-2020-12-03}}

Versiunea de la data 6 octombrie 2023 15:50