Bursa. Ce fac actiunile ONE si TTS de la listare incoace. Din 20 decembrie, emitentii vor intra in indicii FTSE Russell pentru piete emergente - 07 decembrie 2021: Diferență între versiuni

De la TradeVille.ro wiki
(csv2wiki)
 
(The LinkTitles extension automatically added links to existing pages (https://github.com/bovender/LinkTitles).)
Linia 1: Linia 1:
    
Acţiunile One United Properties (ONE), unul dintre cei mai activi dezvoltatori imobiliari de proiecte rezidenţiale, de birouri şi mixte şi acţiunile Transport Trade Services (TTS), cel mai mare transportator de mărfuri pe Dunăre, companii care au derulat cele mai recente oferte publice, înregistrează creşteri de la debutul pe Bursa de Valori Bucureşti, aflându-se printre cele mai perfor­mante din BET de la începutul anului.  Astfel, acţiunile ONE se tranzacţionau luni la ora 17.00 la preţul de 2,36 de lei pe unitate, în creştere cu 18% faţă de preţul din ofertă de 2 lei. Datele BVB arată că doar în ultima lună One a avut un avans de 18,7%.  Compania, intrată la tranzacţio­nare în data de 12 iulie 2021 în urma unei oferte publice iniţiale în valoare de 260 mil. lei, are 3,5 mld. lei capi­talizare şi este deţinută în proporţie de 29,75% de Andrei Diaconescu, prin OA Liviu Holding Invest, respectiv în proporţie de 29,75% de Victor Căpitanu, prin Vinci Ver Holding.
Acţiunile One United Properties (ONE), unul dintre cei mai activi dezvoltatori imobiliari de proiecte rezidenţiale, de birouri şi mixte şi acţiunile Transport Trade Services (TTS), cel mai mare transportator de mărfuri pe Dunăre, companii care au derulat cele mai recente oferte publice, înregistrează creşteri de la debutul pe [[Bursa de Valori]] Bucureşti, aflându-se printre cele mai perfor­mante din BET de la începutul anului.  Astfel, acţiunile ONE se tranzacţionau luni la ora 17.00 la preţul de 2,36 de [[lei]] pe unitate, în creştere cu 18% faţă de preţul din ofertă de 2 lei. Datele BVB arată că doar în ultima lună One a avut un avans de 18,7%.  Compania, intrată la tranzacţio­nare în data de 12 iulie 2021 în urma unei oferte publice iniţiale în valoare de 260 mil. lei, are 3,5 mld. lei capi­talizare şi este deţinută în proporţie de 29,75% de Andrei Diaconescu, prin OA Liviu Holding Invest, respectiv în proporţie de 29,75% de Victor Căpitanu, prin Vinci Ver Holding.
[[Categorie:BVB]][[Categorie:ONE]][[Categorie:TTS]][[Categorie:Analize]][[Categorie:Stiri despre piata]]
[[Categorie:BVB]][[Categorie:ONE]][[Categorie:TTS]][[Categorie:Analize]][[Categorie:Stiri despre piata]]
{{DEFAULTSORT:-2021-12-07}}
{{DEFAULTSORT:-2021-12-07}}

Versiunea de la data 9 octombrie 2023 10:08