Nicolaie Chidesciuc, ING Bank Romania: Daca BNR scade dobanda asta nu inseamna ca instantaneu oamenii se vor imprumuta mai ieftin - 17 octombrie 2011: Diferență între versiuni
Admin (discuție | contribuții) (csv2wiki) |
(The LinkTitles extension automatically added links to existing pages (https://github.com/bovender/LinkTitles).) |
||
| Linia 1: | Linia 1: | ||
"Pentru consum in primul rand ai nevoie de incredere. Consumul ar mai putea fi sustinut de salarii, dar pe termen scurt, 1-2 ani, cred ca poezia asta nu mai este valabila. Pe un orizont mediu, de 4-5 ani, sunt convins ca lucrurile vor arata mult mai bine in Romania", a declarat Nicolaie Chidesciuc, economist-sef ING Bank Romania, in cadrul unui eveniment organizat de Ziarul Financiar si fondul de investitii Advent International. Daca BNR scade dobanda asta nu inseamna ca instantaneu oamenii se vor imprumuta mai ieftin. Reducerea ratei poate ajuta in primul rand pe cei care au deja credite in lei si mai putin pe cei care vor sa se imprumute. La sfarsitul lui 2008 a avut loc o stopare agresiva a creditarii. Banii de afara au venit mult mai greu, iar creditele in lei s-au scumpit subit. Dobanzile au stat la peste 20% mult timp, iar apoi cateva saptamani la 15%, iar la aceste dobanzi nu ai cum sa dai credite si pierzi si pe cele existente. | "Pentru consum in primul rand ai nevoie de incredere. Consumul ar mai putea fi sustinut de salarii, dar pe termen scurt, 1-2 ani, cred ca poezia asta nu mai este valabila. Pe un orizont mediu, de 4-5 ani, sunt convins ca lucrurile vor arata mult mai bine in Romania", a declarat Nicolaie Chidesciuc, economist-sef ING Bank Romania, in cadrul unui eveniment organizat de Ziarul Financiar si fondul de investitii Advent International. Daca BNR scade dobanda asta nu inseamna ca instantaneu oamenii se vor imprumuta mai ieftin. Reducerea ratei poate ajuta in primul rand pe cei care au deja credite in [[lei]] si mai putin pe cei care vor sa se imprumute. La sfarsitul lui 2008 a avut loc o stopare agresiva a creditarii. Banii de afara au venit mult mai greu, iar creditele in lei s-au scumpit subit. Dobanzile au stat la peste 20% mult timp, iar apoi cateva saptamani la 15%, iar la aceste dobanzi nu ai cum sa dai credite si pierzi si pe cele existente. | ||
[[Categorie:Analize]][[Categorie:Stiri despre piata]] | [[Categorie:Analize]][[Categorie:Stiri despre piata]] | ||
{{DEFAULTSORT:-2011-10-17}} | {{DEFAULTSORT:-2011-10-17}} | ||
Versiunea de la data 3 octombrie 2023 15:35
"Pentru consum in primul rand ai nevoie de incredere. Consumul ar mai putea fi sustinut de salarii, dar pe termen scurt, 1-2 ani, cred ca poezia asta nu mai este valabila. Pe un orizont mediu, de 4-5 ani, sunt convins ca lucrurile vor arata mult mai bine in Romania", a declarat Nicolaie Chidesciuc, economist-sef ING Bank Romania, in cadrul unui eveniment organizat de Ziarul Financiar si fondul de investitii Advent International. Daca BNR scade dobanda asta nu inseamna ca instantaneu oamenii se vor imprumuta mai ieftin. Reducerea ratei poate ajuta in primul rand pe cei care au deja credite in lei si mai putin pe cei care vor sa se imprumute. La sfarsitul lui 2008 a avut loc o stopare agresiva a creditarii. Banii de afara au venit mult mai greu, iar creditele in lei s-au scumpit subit. Dobanzile au stat la peste 20% mult timp, iar apoi cateva saptamani la 15%, iar la aceste dobanzi nu ai cum sa dai credite si pierzi si pe cele existente.