Omul de afaceri de origine romana Frank Timis a fost refuzat de operatorul Bursei din Australia - 12 aprilie 2010: Diferență între versiuni

De la TradeVille.ro wiki
(csv2wiki)
 
(The LinkTitles extension automatically added links to existing pages (https://github.com/bovender/LinkTitles).)
 
Linia 1: Linia 1:
    
Incercarile omului de afaceri de origine romana Frank Timis de a prelua doua companii listate pe Bursa australiana au fost blocate, saptamana trecuta, de Australian Securities Exchange (ASX), autoritatea de reglementare a pietei bursiere din Sydney. Masura se da­toreaza faptului ca investitorul a fost declarat persona non grata de pietele de capital din Canada si Marea Britanie. Cele doua companii australiene listate au fost avertizate ca nu vor putea ramane la tranzactionare daca fuzioneaza cu doua companii controlate de Timis. Compania miniera International Petroleum, fosta International Goldfields, listata pe Bursa din Australia, urma sa fuzioneze cu Eastern Petroleum, controlata de Timis, acesta obtinand astfel 70% din actiunile noii companii. Cealalta companie, Global Iron, intentiona sa fuzioneze cu African Petroleum, unde Timis ar fi devenit de asemenea ac­tionar majoritar. Acesta ar fi evitat astfel procesul complex de listare pe Bursa din Australia. Decizie criticata Tony Sage, managerul International Petroleum si Global Iron, cunoscut in industria miniera din Australia, a criticat decizia ASX, care si-ar fi dat, initial, acordul pentru fuziunea International Petroleum cu Eastern Petroleum. In decizia de a bloca intrarea lui Timis pe bursa, ASX a luat in calcul decizii similare ale pietei Alternative Investment Market (AIM) din Londra si ale Bursei din Toronto, Canada, dar si antecedentele acestuia, cum ar fi doua condamnari pentru posesie de heroina. In perioada in care omul de afaceri roman Frank Timis a ocupat functia de director general al Regal Petroleum, AIM a identificat 11 incalcari ale reglementarilor in doar doi ani. Decizia operatorului Bursei din Canada de a-l considera pe Timis o persoana nepotrivita pentru functiile de director sau actionar majoritar al unei companii listate a fost luata din cauza ca Timis nu a anuntat investitorii de condamnarile pentru posesie de droguri. International Petroleum si Global Iron au inaintat un apel la decizia ASX si au amenintat ca se vor transfera pe piata de capital rivala National Stock Exchange, activa tot in Australia, daca nu vor avea castig de cauza. Frank Timis a fost declarat persona non grata pe pietele de capital din Canada si Marea Britanie, unul dintre motive fiind faptul ca acesta nu a anuntat investitorii despre doua condamnari pentru posesie de droguri.
Incercarile omului de afaceri de origine [[ROMANA|romana]] Frank [[TIMIS|Timis]] de a prelua doua companii listate pe Bursa australiana au fost blocate, saptamana trecuta, de Australian Securities Exchange (ASX), autoritatea de reglementare a pietei bursiere din Sydney. Masura se da­toreaza faptului ca investitorul a fost declarat persona non grata de pietele de capital din Canada si Marea Britanie. Cele doua companii australiene listate au fost avertizate ca nu vor putea ramane la tranzactionare daca fuzioneaza cu doua companii controlate de Timis. Compania miniera International Petroleum, fosta International Goldfields, listata pe Bursa din Australia, urma sa fuzioneze cu Eastern Petroleum, controlata de Timis, acesta obtinand astfel 70% din actiunile noii companii. Cealalta companie, Global Iron, intentiona sa fuzioneze cu African Petroleum, unde Timis ar fi devenit de asemenea ac­tionar majoritar. Acesta ar fi evitat astfel procesul complex de listare pe Bursa din Australia. Decizie criticata Tony Sage, managerul International Petroleum si Global Iron, cunoscut in industria miniera din Australia, a criticat decizia ASX, care si-ar fi dat, initial, acordul pentru fuziunea International Petroleum cu Eastern Petroleum. In decizia de a bloca intrarea lui Timis pe bursa, ASX a luat in calcul decizii similare ale pietei Alternative Investment Market (AIM) din Londra si ale Bursei din Toronto, Canada, dar si antecedentele acestuia, cum ar fi doua condamnari pentru posesie de heroina. In perioada in care omul de afaceri roman Frank Timis a ocupat functia de director general al Regal Petroleum, AIM a identificat 11 incalcari ale reglementarilor in doar doi ani. Decizia operatorului Bursei din Canada de a-l considera pe Timis o persoana nepotrivita pentru functiile de director sau actionar majoritar al unei companii listate a fost luata din cauza ca Timis nu a anuntat investitorii de condamnarile pentru posesie de droguri. International Petroleum si Global Iron au inaintat un apel la decizia ASX si au amenintat ca se vor transfera pe piata de capital rivala National Stock Exchange, activa tot in Australia, daca nu vor avea castig de cauza. Frank Timis a fost declarat persona non grata pe pietele de capital din Canada si Marea Britanie, unul dintre motive fiind faptul ca acesta nu a anuntat investitorii despre doua condamnari pentru posesie de droguri.
[[Categorie:Analize]][[Categorie:Stiri despre piata]]

{{DEFAULTSORT:-2010-04-12}}
{{DEFAULTSORT:-2010-04-12}}

Versiunea curentă din 4 noiembrie 2024 10:25