Bancile trebuie sa aleaga daca isi permit sa vanda euro sau isi asuma riscul valutar - 05 ianuarie 2012: Diferență între versiuni

Toata lumea este de acord ca provizioanele constituite de banci pentru riscul de credit sunt mai mari dupa standardele romanesti de contabilitate fata de cele calculate dupa cerintele specifice IFRS, iar trecerea la contabilitatea IFRS de la 1 ianuarie 2012 ar implica eliberari de provizioane, respectiv vanzari de valuta. La nivelul sistemului bancar nu exista o evaluare certa a ecartului dintre stocul de provizioane in RAS si cel in IFRS, insa estimarile merg de la mai multe sute de milioane de euro pana la 2 mld. euro. Asadar, daca bancile s-ar fi repezit in bloc sa ajusteze provizioanele pentru a se alinia la IFRS, pe piata valutara ar fi ajuns dintr-o data sume importante in valuta, cu efect de apreciere "tehnica" a leului. In luna decembrie BNR a realizat un sondaj in randul bancilor, din care a tras concluzia ca exista riscul ca printr-un efect de turma institutiile de credit sa se repeada sa vanda valuta pentru a-si inchide pozitiile valutare. Un asemenea scenariu ar fi insemnat pe de-o parte aparitia unei presiuni pe resursele de finantare, iar pe de alta o volatilitate sporita a cursului leu/euro. Pentru a preveni astfel de evolutii, BNR a incercat sa clarifice optiunile pe care le au bancile atat in scris, cat si in cadrul unei intalniri care a avut loc marti intre reprezentanti ai trezoreriilor bancilor si Cristian Popa, viceguvernator al BNR si Nicolae Cinteza, seful Supravegherii din BNR. Chiar si in urma acestor discutii, ieri unele banci continuau sa descrie situatia drept o "nebuloasa", sa se planga de absenta unor instructiuni scrise mai clare din partea BNR si sa invoce scenarii bizare in care BNR ar urma sa plafoneze sau sa aprobe individual pentru fiecare banca sume de valuta care ar putea fi vandute lunar pentru inchiderea pozitiilor valutare. Analistii considera ca ajustarea provizioanelor la cerintele IFRS implica un impact potential semnificativ pe piata valutara, dar efectul major nu ar fi atat aprecierea leului, care s-a vazut intr-o anumita masura la sfarsitul lui decembrie, cat cresterea necesarului de finantare, unele banci fiind nevoite sa se imprumute pentru a-si putea inchide pozitiile. In urma discutiilor de la BNR cu Popa si Cinteza, ideea ar fi ca din punct de vedere prudential bancile nu sunt obligate sa recurga dintr-o data la conversii ale provizioanelor din RAS in IFRS riscand astfel sa iasa din limitele de pozitii valutare. Ar ramane ca bancile cu diferente mari intre provizioanele constituite dupa cele doua standarde sa decida daca raman cu pozitiile valutare deschise si isi asuma riscul valutar aferent sau, din contra, isi asuma costul de finantare necesar pentru putea vinde valuta si a-si inchide pozitiile. Pe de alta parte, asumarea riscului valutar poate afecta profiturile bancilor, in functie de capacitatea acestora de a-l gestiona si de eventualitatea unei aprecieri a leului care ar penaliza pozitiile lungi. Cert este ca BNR are in vedere un proces de ajustare a provizioanelor cat mai lent, care sa nu genereze presiuni nici pe costul finantarii in valuta, nici in sensul aprecierii leului. De asemenea, BNR a introdus diverse ajustari prudentiale care ar trebui sa rezolve incadrarea bancilor in limitele de pozitii valutare prin modul de calcul indicat. Nu in ultimul rand, banca centrala si-a aratat disponibilitatea de a acorda in continuare lamuririle necesare bancilor care au neclaritati.