Paradox. Cum de a rezistat atat de bine bursa la caderile externe? Nimeni nu ne mai baga in seama - 29 iunie 2016: Diferență între versiuni
Admin (discuție | contribuții) (csv2wiki) |
(The LinkTitles extension automatically added links to existing pages (https://github.com/bovender/LinkTitles).) |
||
| Linia 1: | Linia 1: | ||
Indicii de la BVB au rezistat în jurul nivelurilor de referință ale sesiunii de vineri, chiar și în contextul unor scăderi de 3% a principalelor piețe europene. Analistul financiar Liviu Moldova spune că doar la prima vedere aceasta reprezintă robustețe. De fapt, este consecința faptului că în piața locală nu sunt investitorii instituționali nerezidenți care să vândă. „Nimeni nu ne mai bagă în seamă.” Șocul de la finele săptămânii trecute din piețele financiare internaționale imprimat de votul favorabil ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană a fost prelungit astăzi printr-o aversiune față de activele de risc. Indicele DAX din Germania și indicele CAC40 de la Paris au avut deprecieri mai mari de 3%, în timp ce indicele FTSE de la Londra a pierdut, de asemenea, 2,55%. Este o mișcare ignorată la București, unde indicele BET a închis cu 0,09% peste referință, la nivelul de 6.271,89 puncte, iar indicele compozit BET Plus a urcat cu 0,11%. L-am întrebat pe analistul financiar Liviu Moldovan cum percepe această realitate. Răspunsul său este surprinzător: „Cu o mare amărăciune.” Având o experiență de peste 20 de ani în observarea piețelor internaționale de capital și a celei românești, el afirmă că închiderea indicelui financiar BET-FI pe zero și a indicelui energetic „pe verde” sunt doar la o primă vedere o dovadă că piața „ a ținut bine”. În realitate, este consecința faptului că piața noastră nu este pe radarul investitorilor care să conteze, cei care astăzi ar fi fost la butoanele de vânzare. „Nimeni nu ne mai bagă în seamă”, sintetizează Moldovan, timp de peste 5 ani realizator de emisiuni televizate pe teme economice și bursiere. Prin contrast, arată el, indicele VIG20 de la Varșovia, a scăzut astăzi cu 2%, iar indicele BUX de la Budapeste a pierdut 1,30%. | Indicii de la [[BVB]] au rezistat în jurul nivelurilor de referință ale sesiunii de vineri, chiar și în contextul unor scăderi de 3% a principalelor piețe europene. Analistul financiar Liviu Moldova spune că doar la prima vedere aceasta reprezintă robustețe. De fapt, este consecința faptului că în piața locală nu sunt investitorii instituționali nerezidenți care să vândă. „Nimeni nu ne mai bagă în seamă.” Șocul de la finele săptămânii trecute din piețele financiare internaționale imprimat de votul favorabil ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană a fost prelungit astăzi printr-o aversiune față de activele de risc. Indicele DAX din Germania și indicele CAC40 de la Paris au avut deprecieri mai mari de 3%, în timp ce indicele FTSE de la Londra a pierdut, de asemenea, 2,55%. Este o mișcare ignorată la București, unde indicele BET a închis cu 0,09% peste referință, la nivelul de 6.271,89 puncte, iar indicele compozit BET Plus a urcat cu 0,11%. L-am întrebat pe analistul financiar Liviu Moldovan cum percepe această realitate. Răspunsul său este surprinzător: „Cu o mare amărăciune.” Având o experiență de peste 20 de ani în observarea piețelor internaționale de capital și a celei românești, el afirmă că închiderea indicelui financiar BET-FI pe zero și a indicelui energetic „pe verde” sunt doar la o primă vedere o dovadă că piața „ a ținut bine”. În realitate, este consecința faptului că piața noastră nu este pe radarul investitorilor care să conteze, cei care astăzi ar fi fost la butoanele de vânzare. „Nimeni nu ne mai bagă în seamă”, sintetizează Moldovan, timp de peste 5 ani realizator de emisiuni televizate pe teme economice și bursiere. Prin contrast, arată el, indicele VIG20 de la Varșovia, a scăzut astăzi cu 2%, iar indicele BUX de la Budapeste a pierdut 1,30%. | ||
[[Categorie:BVB]][[Categorie:Analize]][[Categorie:Stiri despre piata]] | [[Categorie:BVB]][[Categorie:Analize]][[Categorie:Stiri despre piata]] | ||
{{DEFAULTSORT:-2016-06-29}} | {{DEFAULTSORT:-2016-06-29}} | ||
Versiunea curentă din 12 noiembrie 2024 08:36
Indicii de la BVB au rezistat în jurul nivelurilor de referință ale sesiunii de vineri, chiar și în contextul unor scăderi de 3% a principalelor piețe europene. Analistul financiar Liviu Moldova spune că doar la prima vedere aceasta reprezintă robustețe. De fapt, este consecința faptului că în piața locală nu sunt investitorii instituționali nerezidenți care să vândă. „Nimeni nu ne mai bagă în seamă.” Șocul de la finele săptămânii trecute din piețele financiare internaționale imprimat de votul favorabil ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană a fost prelungit astăzi printr-o aversiune față de activele de risc. Indicele DAX din Germania și indicele CAC40 de la Paris au avut deprecieri mai mari de 3%, în timp ce indicele FTSE de la Londra a pierdut, de asemenea, 2,55%. Este o mișcare ignorată la București, unde indicele BET a închis cu 0,09% peste referință, la nivelul de 6.271,89 puncte, iar indicele compozit BET Plus a urcat cu 0,11%. L-am întrebat pe analistul financiar Liviu Moldovan cum percepe această realitate. Răspunsul său este surprinzător: „Cu o mare amărăciune.” Având o experiență de peste 20 de ani în observarea piețelor internaționale de capital și a celei românești, el afirmă că închiderea indicelui financiar BET-FI pe zero și a indicelui energetic „pe verde” sunt doar la o primă vedere o dovadă că piața „ a ținut bine”. În realitate, este consecința faptului că piața noastră nu este pe radarul investitorilor care să conteze, cei care astăzi ar fi fost la butoanele de vânzare. „Nimeni nu ne mai bagă în seamă”, sintetizează Moldovan, timp de peste 5 ani realizator de emisiuni televizate pe teme economice și bursiere. Prin contrast, arată el, indicele VIG20 de la Varșovia, a scăzut astăzi cu 2%, iar indicele BUX de la Budapeste a pierdut 1,30%.