ING a emis eurobonduri, titluri la purtator, pe care acum refuza sa le rascumpere - 14 septembrie 2018: Diferență între versiuni

ING s-a împrumutat în euro înainte ca acesta să intre pe piaţă            Prin colţul estic de Europă circulă nişte bonduri ING cu valoarea nominală de un milion de euro.      Persoanele care le deţin încearcă să le cash-eze, iar banca olandeză refuză să plătească. Cei care au titlurile nu pot spune precis cum le-au dobândit. Neputând să le încaseze de la emitent, ei încearcă să le plaseze altora, la diferite valori.      Cercetând, am aflat că ING a emis în anul 2000 un număr impresionant, 54.000, de asemenea titluri, reprezentând un împrumut pe piaţa interbancară. Bondurile au înscrise valoarea, un milion de euro (atenţie, pe 16 iunie, în anul 2000, cu un an şi jumătate înainte de intrarea pe piaţă a monedei pan-europene, ca deviză efectivă!), dobânda anuală, 5,5%, plătibilă anual, la data de 16 iunie, şi perioada împrumutului 2000- 2010.      E de remarcat şi valoarea foarte mare - 54 de miliarde, în anul 2000.      În 2017, ING Group deţinea active totale de 846 miliarde de euro, avea o cifră de afaceri de 17,77 miliarde euro şi un profit operaţional de 7,27 miliarde euro...      * Titluri de valoare false. Chiar şi cele adevărate      Aflăm de pe site-ul ING:      "ING Bank a fost alertată de existenţa şi circulaţia unor posibile falsuri ale unor anume euro-bond-uri ING, emisia 2000 cu dobândă de 5,5%, scadentă în 16 iunie 2010 (ISIN: NL 0000086809).      ING doreşte să notifice investitorii că acest tip de instrumente este emis pentru uzul exclusiv al instituţiilor financiare. Mai mult decât atât, pentru această serie, toate instrumentele la purtător originale au fost convertite la data de 6 aprilie 2009 într-un singur certificat de depozit şi de atunci pot fi tranzacţionate numai electronic."      Am înţeles... Nişte hârtii fără valoare au ajuns prin Europa de Est, la nişte fraieri.      Dacă un est-european merge în Olanda, să-şi ia milionul, primeşte flit însoţit de superioare explicaţii de la ultracalificaţii bancheri neerlandezi.      Dar...      Din presa de peste ocean aflăm că o companie, ParaFin Corporation, deţine 800 de asemenea bonduri la purtător emise de ING. ParaFin a încercat să cash-eze numitele bonduri la termen, în iunie 2010. A aflat de la ING Bank N.V. că nu se poate, că aceste instrumente au fost destinate exclusiv pieţei interbancare şi că în 2009 au fost preschimbate, deci nu mai sunt valide.      ParaFin a dat în judecată ING ("President of ParaFin Corporation initiates Supreme Court Lawsuit to Verify Holdings of ING Bearer Bonds" - Marketwire, 13 septembrie 2010, "ING Admits Issuing June 16 2010 Series FF Bearer Bonds Issued in 2000" - Marketwire, 3 octombrie 2010). ParaFin n-a câştigat până acum.      Compania a intrat în posesia celor 800 de bonduri prin intermediul unui broker canadian dubios, care le rostuise pe piaţa sud-americană...      Şi americanii, tot ca est-europenii...      Dar...      N-am înţeles câteva lucruri.      ING vorbeşte de "posibile falsuri". Probabil că piaţa mondială, în special cea din Europa de Est şi America de Sud, abundă de titluri contrafăcute.      Numai că bondurile deţinute de ParaFin, ca şi cele care hoinăresc prin Europa, au fost expertizate, fie prin Forensic Policy Program, fie de firme reputate ca Riley, Welch, La Porte & Associates Forensic Laboratories. Ele sunt reale, valide, au toate elementele de siguranţă.      * Preschimbarea s-a făcut oarecum pe şest, cu un an înainte de scadenţa răscumpărării      N-am înţeles nici ce e cu preschimbarea aceea din 2009, cu un an înainte de maturitate...      Şi cum au fost "preschimbate"? Preschimbarea unui titlu de valoare presupune că dai titlul şi primeşti valoarea. Cum s-a decontat dacă hârtia la purtător a rămas la purtător?!?      De ce sunt în circulaţie atâtea eurobonduri ING, valide, reale, adevărate?      Alt argument invocat de banca olandeză în favoarea nerăscupărării e tardivitatea, faptul că emisia a fost validă în intervalul 2000-2010. Sau 2009, mă rog, că s-au răzgândit împrumutaţii şi au devansat maturitatea printr-o manevră dubioasă.      De când se prescrie dreptul la proprietate?      Ăştia ai noştri, de pe la SIF-uri, când au dat-o cu perimarea dreptului de a ridica dividende de către acţionarii reziduali, astfel încât drepturile lor să poată fi încasate de o mână de şmecheri, n-au făcut o inginerie mioritică! Se pare că asta e practica europeană!      Să recapitulăm în minte şi să încercăm să răspundem la întrebarea:      O hârtie validă, un titlu de valoare cu emitent cunoscut, tranzacţionat, nenominal, la purtător, cu toate elementele speciale de siguranţă, are sau nu valoarea înscrisă? Adică valorează ceva, cât scrie pe el, o para chioară, nimic?      Hârtiile care nu valorează nimic circulă. Ele produc consecinţe, efecte juridice, fapte descrise de legea penală, comercială, administrativă.      De ce circulă?      * Bănci care adeveresc averi inexistente      Vă aduceţi aminte de hârtiile fluturate la aeroport de Dan Diaconescu, când voia să salveze Oltchimul?      Nişte scrisori de confort de la HSBC, pentru multe milioane, dovada cică a potenţei lui financiare...      Unde or fi acele hârtii, ce s-o fi ales de ele?      Între timp, Diaconescu a mers la închisoare pentru nişte fantezii ale vânătorilor de vrăjitoare din justiţiarul nostru ev aprins, Oltchimul s-a pus pe treabă şi creşte ca Făt-Frumos, de la zi la zi şi de la lună la lună, până o să vină vreun zmeu cu glasnostul şi se va vedea că autorul poveştii indicatorilor de creştere e nimeni altul decât Petre Ispirescu...      Dar scrisorile de confort nu se pierd niciodată, ele dăinuie ca inscripţiile asiriene, ca tablele de la Ugarit, ca Piatra de la Rosetta.      O scrisoare de confort nu e o garanţie bancară. E un document care afirmă că purtătorul are în conturi, la o bancă, nişte sume de bani, fără ca aceasta să-l gireze sau să-şi asume riscurile întrebuinţării în scop criminal a scrisorii.      Scrisoarea de confort e ca martorul la alba-neagra.      Bine, se spune că e un act cavaleresc, o spusă sub cuvânt de onoare, care are valoare mare între gentlemeni...      De ce mai au nevoie gentlemenii de hârtii de la bancă pentru a-şi dovedi onorabilitatea, dacă sunt cunoscuţi ca oameni de onoare?!?      Aşa cum am arătat în trecut, cercetând speţa Diaconescu-Oltchim, HSBC eliberează contra cost scrisori de confort. HSBC-iştii deschid un cont pe un nume, cont la care titularul nu are acces în fapt, tranzitează nişte bani, scot un extras care atestă suma din cont şi redactează o scrisoare de confort în baza acelui extras. Banca declară că nu e responsabilă pentru modul în care e folosită scrisoarea...      Adică, se dă unui om care nu are bani o dovadă că are, iar dacă el dă ţepe prin Univers folosindu-se de acea dovadă, emitentul scrisorii n-are nicio răspundere...      De ce ar avea nevoie cineva de un act că e mai bogat decât e, dacă nu pentru a comite o înşelăciune?      Nu e gestul HSBC, la rândul lui, o înşelătorie?        P.S.      În procesul ParaFin vs ING Group, HSBC e parte... Se pare că bondurile aflate în posesia companiei au fost localizate şi că au trecut la un moment dat pe la HSBC. Doar erau destinate pieţei interbancare, nu? Cum au ajuns ele în libertate, hălăduind libere pe trei continente? HSBC ştie, probabil...