Vesti bune pentru bursa locala: trei sferturi dintre companii au depasit estimarile pe Wall Street - 22 aprilie 2010

De la TradeVille.ro wiki
Versiunea din 4 noiembrie 2024 11:38, autor: 127.0.0.1 (discuție) (The LinkTitles extension automatically added links to existing pages (https://github.com/bovender/LinkTitles).)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

Bancile si firmele de tehnologie au deschis cu dreptul seria raportarilor financiare pe primul trimestru Sezonul raportarilor financiare pe primul trimestru a inceput in forta pe Bursa de la New York, nu mai putin de 73% dintre cele aproape 40 de companii care au publicat bilanturi depasind asteptarile pietei in ceea ce priveste profitul. Daca trendul se va mentine, iar celelalte amenintari la adresa burselor globale, cum este Grecia, se vor atenua, pietele de capital internationale si implicit cea de la Bucuresti au sansa sa adauge alte procente la cresterile din ultimul an. Sezonul raportarilor financiare de pe Wall Street, asteptat cu interes de toti actorii pietelor internationale, a debutat in forta saptamana trecuta, dand sperante investitorilor ca actuala tendinta pozitiva pe care o traverseaza bursele se poate mentine. Din cele 37 de companii americane care au facut publice rezultatele pe trimestrul I, 27, sau 73%, au depasit estimarile initiale ale analistilor, reusind sa obtina profituri pe actiune (EPS - earnings per share) mai mari decat cele preconizate, arata datele centralizate de compania de consultanta si investitii Bespoke Investment Group. Situatia este si mai buna in ceea ce pri­veste veniturile, unde aproape 80% dintre emitenti au batut estimarile. Desi cele mai multe dintre aceste companii sunt cvasine­cunoscute investitorilor de la Bucuresti, prin­tre ele sunt si nume consacrate care au forta de a influenta pe cont propriu cotatiile unei sedinte de pe Wall Street. Controversate, dar cu profituri mari Bancile americane, poate cele mai controversate corporatii la nivel mondial in ultimii trei ani, au deschis seria raportarilor in forta, cu profituri care incep sa aduca aminte de vremurile de dinainte de criza. JP Morgan Chase (JPM) a intrecut orice asteptari anuntand pe primele trei luni un profit net de 3,3 miliarde de dolari, cu 54% peste castigul de 2,14 miliarde de dolari din primul trimestru al anului trecut. Profitul pe actiune aproape s-a dublat, sarind de la 0,4 la 0,74 dolari pe unitate. In aceste conditii, nu mai putin de 20 din cele 24 de recomandari emise pentru titlurile JPM sunt de cumparare, iar alte patru indica „hold”, potrivit Yahoo! Finance. Bank of Ame­rica (BAC), un alt gigant financiar, a reusit sa revina pe profit dupa doua trimestre consecutive de pierderi, anuntand saptamana trecuta un castig de 3,2 miliarde de lei pe primele trei luni ale anului. Profitul pe actiune, de 28 de centi, este de trei ori peste asteptarile analistilor, care mizasera in medie pe un EPS de 9 centi. Marti, banca de investitii Goldman Sachs a depasit si ea pariurile pietei, cu un castig pe actiune de 5,6 dolari, fata de 4 dolari cat se asteptau analistii. Profitul pe primul tri­mestru a fost de 3,5 miliarde de dolari. Totusi, titlurile bancii raman sub presiune din cauza scandalului aparut in urma acuzatiilor de frauda emise de Comisia de Supraveghere din Statele Unite. Corporatii precum Google sau Intel au depasit si ele estimarile atat in ceea ce priveste profiturile, cat si veniturile, marcand un debut cu dreptul al sectorului tehnologic in sezonul raportarilor. Apple a continuat ieri seria pozitiva si a surprins pietele cu un profit aproape dublu pe primul trimestru, de 3,1 miliarde de dolari. Compania a vandut in acest interval nu mai putin de 8,75 milioane de telefoane iPhone, dublu fata de anul trecut, evolutie care a contribuit decisiv la cresterea de 50% a veniturilor, pana la 13,5 miliarde de dolari. General Electric, cea mai veche companie din indicele Dow Jones Industrial Average si printre cele mai vechi la nivel mondial, a anuntat venituri sub cele preconizate, insa a batut si ea asteptarile privind profitul. Bursa de la New York a castigat 0,8% la nivelul indicelui S&P 500 in urma raportarilor si se mentine in apropierea unor maxime multianuale din septembrie 2008. Pietele revin pe crestere, dar analistii raman prudenti „Tonul pozitiv s-a reinstaurat in pietele de capital internationale. Daca in Germania rezultatele pozitive ale estimarii ZEW privind increderea investitorilor au fost cele care au contribuit la optimismul din piete, in Statele Unite sezonul de raportari financiare are o implicatie din ce in ce mai mare asupra evolutiei cotatiilor”, remarca analistii casei de brokeraj Tradeville. Evolutiile pozitive nu au ajuns insa si la Bucuresti, unde Bursa a incheiat ieri a treia sedinta consecutiva in scadere pe BET si a patra in cazul SIF-urilor. Apropierea geografica de Grecia si pozitia semnificativa a bancilor grecesti in sistemul financiar romanesc ar putea fi una dintre motivatiile evolutiilor mai slabe de la BVB.„La acest moment, atentia mea ramane concentrata in mod prioritar asupra pietelor direct afectate de Grecia: bondurile guvernamentale grecesti, sectorul bancar listat la Atena si moneda unica europeana. Pe parcursul ultimelor doua luni, am testat de doua ori ipoteza unei acoperiri in panica a expunerilor short pe pietele puternic dependente de Grecia, fara succes insa. Deficitul de credibilitate nu doar al Greciei, ci al Europei in ansamblu si al Germaniei in particular a crescut in aceasta perioada”, sustine Mihai Nichisoiu (foto), analist pe piete internationale la Tradeville, intr-o nota adresata investitorilor. „Investitorii au redevenit euforici pe pietele globale, insa pe termen scurt prelungirea acestei stari ramane amenintata de perspectiva deteriorarii marcante a situatiei din Gre­cia. Cel putin deocamdata nu percep evolutii pozitive in acest sens. Fara cel putin o stabilizare a acestei situatii, riscul asociat castigului potential al unui pariu proeuforia pietelor globale nu mi se pare rezonabil”, a mai spus analistul.