Brand Finance Banking 500 include doua banci din Romania. Valoarea brandului Banca Transilvania a urcat cu 4,3%, la 460 de milioane de dolari. Banca din Cluj este pe locul 302 in lume - 02 februarie 2022

De la TradeVille.ro wiki
Versiunea din 31 octombrie 2024 11:33, autor: 127.0.0.1 (discuție) (The LinkTitles extension automatically added links to existing pages (https://github.com/bovender/LinkTitles).)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

Pe plan mondial, valoarea cumulată a celor 500 de branduri bancare a crescut pentru prima oară după două scăderi consecutive anuale în 2020 şi 2021, depăşind cu 2% valoarea prepandemie din 2019. Banca Transilvania, liderul bank­ing­ului local, apare şi în acest an în to­pul celor mai valoroase 500 de bran­duri bancare din lume, ocupând locul 302, la fel ca în 2021, după o creştere a valorii de brand cu 4,3%, până la 460 mil. dolari, conform Brand Finance Banking 500 din 2022. Anterior, în clasamentul mondial al brandurilor bancare din 2021 Banca Tran­silvania urcase 37 de locuri, până pe poziţia 302, după o creştere a valorii de brand de 19%, până la 441 mil. dolari. Pe de altă parte, se remarcă şi creşterea forţei brandului Banca Transilvania. În 2022 forţa brandului Banca Transilvania (Brand Strength Index) a înregistrat o creştere de 19% faţă de 2021, intrând în teritoriul AAAĂ şi clasând BT în top 10 global (banking) la acest indicator. Brand Finance calculează forţa unui brand printr-un index BSI (Brand Strength Index), ţinând cont de trei piloni: Brand Investment (in­ves­tiţia în brand, mixul de mar­keting), Brand Equity (indicatori de brand în rândul consumatorilor şi altor stakeholderi) şi Brand Perfor­mance (performanţa financia­ră a brandului), la final rezultând un punctaj de maxim 100, transformat într-un sistem de rating (de exemplu, un brand cu scor BSI 90-100 primeşte rating AAAĂ).