Din 8 februarie 2021, administratorii de pensii private vor putea investi si in obligatiuni corporative fara rating. Decizia, publicata in Monitorul Oficial - 10 februarie 2021

De la TradeVille.ro wiki
Versiunea din 12 noiembrie 2024 23:19, autor: 127.0.0.1 (discuție) (The LinkTitles extension automatically added links to existing pages (https://github.com/bovender/LinkTitles).)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

Din 8 februarie 2021, administratorii de pensii private vor putea investi şi în obligaţiuni corporative fară rating. Decizia, publicată în Monitorul Oficial. Aceasta este a doua schimbare în legislaţia de investiţie a fondurilor de pensii private de când la cârma ASF a venit Nicu Marcu. Liviu Popescu CEI şapte administratori de pensii private din România vor putea investi şi în obligaţiuni corporative fără rating în contextul în care decizia Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), luată la finele anului trecut, a fost publicată pe 8 februarie 2021 în Monitorul Oficial, intrând în vigoare la data publicării. Astfel, administratorii Pilon II - cei mai mari investitori ai bursei de la Bucureşti, vor putea aloca până la maximum 3% din activele fondului de pensii în obligaţiuni ale unor companii care nu au 'calificativ' de investiţie şi care se tranzacţionează în România, Uniunea Europeană sau din Spaţiul Economic European. Un fond de pensii private poate deţine maximum 10% din fiecare emisiune de obligaţiuni, se arată în documentul din Monitorul Oficial care modifică şi completează Norma 11 din 2011 cu privire la investirea şi evaluarea activelor fondurilor de pensii private. ASF motiva la finele anului trecut decizia pentru completarea legislaţiei secundare cu prevederi care să încurajeze diversificarea portofoliilor fondurilor de pensii administrate privat şi facultative. Aceasta este a doua schimbare în legislaţia de investiţie a fondurilor de pensii private de când la cârma ASF a venit Nicu Marcu. Pe 16 decembrie 2020 în Monitorul Oficial a fost publicată decizia ASF de raportare trimestrială a investiţiilor, şi nu în ritm semestrial. Desigur, în cazul investiţiilor în obligaţiuni corporative negarantate, fiecare administrator va lua propria decizie, fiind mai degrabă o flexibilizare a strategiei. Cele mai recente date ale ASF, cele din decembrie 2020, arată că fondurile Pilon II au încheiat anul pandemiei cu active totale de 75,14 mld. lei, record istoric, în creştere cu 13 mld. lei de la începutul anului în principal ca urmare a contribuţiilor trimise de salariaţii români. De la începutul anului, în termeni procentuali, activele Pilon II au urcat cu aproape 21%. La nivel individual, adică la nivel de fond de pensii, creşterile valorii unitare a activului net (VUAN) pe parcursul anului 2020 sunt cuprinse între 4,72% pentru Metropolitan Life Pensii Private şi 8,24% pentru Aripi, arată datele ASF.