BVB: Peste 90% dintre investitorii institutionali globali considera ca buna guvernanta influenteaza evaluarea companiei - 09 octombrie 2017

De la TradeVille.ro wiki
Versiunea din 13 noiembrie 2024 10:06, autor: 127.0.0.1 (discuție) (The LinkTitles extension automatically added links to existing pages (https://github.com/bovender/LinkTitles).)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

Peste 90% dintre investitorii instituţionali globali consideră că buna guvernanţă influenţează evaluarea companiei, se arată într-un comunicat de presă al Bursei de Valori Bucureşti (BVB), transmis AGERPRES. 'Potrivit studiilor, 94% dintre investitorii instituţionali globali consideră că buna guvernanţă influenţează evaluarea companiei, în timp ce guvernanţa de slabă calitate poate duce la un discount de 30% în evaluarea unei companii. Este esenţial pentru încrederea investitorilor, atât locali, cât şi internaţionali, o standardizare a comunicării companiilor din Romania şi o monitorizare a acestor standarde', se arată în document. Bursa de Valori Bucureşti informează că va publica luni, 9 octombrie, cea de-a treia ediţie a Cartei Albe a Comunicării Companiilor Listate. 'Evaluarea periodică denumită Carta Alba, alături de Ghidul privind cele mai bune practici în comunicarea RI, promovează cele mai bune standarde din domeniul relaţiilor cu investitorii, cunoscute ca parte a guvernanţei corporative a companiilor listate şi, totodată, îi identifica pe cei mai buni emitenţi', informează BVB. Carta Alba este rezultatul unei evaluări periodice derulate de BVB, în scopul analizării calităţii şi complitudinii informaţiilor furnizate de către emitenţii listaţi pe Piaţa Principală a Bursei.