Obligatiunile BEI s-au copt: banca ramburseaza investitorilor principalul de 300 de milioane de lei - 25 aprilie 2014

De la TradeVille.ro wiki
Versiunea din 4 octombrie 2023 02:23, autor: 127.0.0.1 (discuție) (The LinkTitles extension automatically added links to existing pages (https://github.com/bovender/LinkTitles).)

Obligatiunile in lei emise de Banca Europeana de Investitii (BEI) in 2007 si listate la bursa din Bucuresti sub simbolul EIB14 ajung la maturitate pe 10 mai, astfel ca banca va incepe plata principalului de 300 de milioane de lei catre toti investitorii care detin obligatiunile la data de 5 mai. Investitorii vor incasa si ultimul cupon, de 7 lei/obligatiune, aferent obligatiunilor, valoarea totala a cupoanelor fiind de 21 mil. lei. Obligatiunile BEI sunt a doua cea mai mare emisiune de obligatiuni listata la bursa din Bucuresti. In anul 2007, banca de investitii a atras 300 de milioane de lei de la investitori platind o dobanda de 7% pe an pentru obligatiuni cu maturitate de sapte ani. In 2007, dobanda la depozitele bancare era de circa 6,5%, astfel ca obligatiunile BEI erau atunci destul de atractive pentru investitorii cu aversiune la risc. Actiunile insa raportau cresteri si de doua cifre. Din 2007 pana anul trecut, banca a platit investitorilor care au cumparat obligatiunile sase cupoane in valoare de cate 7 lei/obligatiune. Ultimul cupon de 7 lei/obligatiune va fi platit in perioada 12-16 mai, catre investitorii care detin obligatiunile la data de referinta de 5 mai. Astfel in cei sapte ani, valoarea totala a cupoanelor platite de banca este de 49 lei/obligatiune, in conditiile in care valoarea unei obligatiuni este de 100 de lei. Cu o investitie de 100 de lei, investitorul in obligatiunile BEI a marcat un randament de 49% in sapte ani. Majoritatea investitorilor care au cumparat obligatiunile BEI sun investitori institutionali (fonduri de investitii, banci, asiguratori), avand in vedere ca s-au facut putine tranzactii cu aceste obligatiuni pe bursa. Odata obligatiunile ajunse la maturitate, banca va plati catre investitori principalul de 300 de milioane de lei, adica suma pe care a imprumutat-o de la investitori in 2007. Banca rascumpara obligatiunile de la investitori la valoarea nominala de 100 de lei/titlu. Data de referinta pentru plata principalului este 5 mai, toti investitorii care detin obligatiuni BEI la acesta data urmand sa primeasca cota-parte cuvenita din principal. Dupa retragerea de la tranzactionare a obligatiunilor BEI, la bursa vor ramane cinci emisiuni de obligatiuni corporative cu o valoare cumulata de 1,3 miliarde de lei. Intre timp, trei banci pregatesc noi emisiuni de obligatiuni. Raiffeisen Bank, Pro Credit si Garanti Bank pregatesc emisiuni de obligatiuni in valoare cumulata de 760 de milioane de lei, ce urmeaza sa fie listate la bursa de la Bucuresti. Anul 2014 are mari sanse sa atinga valoarea record de un miliard de lei atrasa anul trecut de la investitori de doua banci si o companie de utilitati prin emisiuni de obligatiuni. Pregatirile cele mai avansate ar fi cele de la emisiunea Garanti Bank si de la Raiffeisen Bank, inceperea ofertelor putand avea loc in lunile mai - iunie, potrivit unor surse din piata.