Brokerii nu se gandesc la comisioane mai mici in acest an. Mai mult, unii vorbesc de o majorare - 14 ianuarie 2011

Versiunea din 7 noiembrie 2024 09:16, autor: 127.0.0.1 (discuție) (The LinkTitles extension automatically added links to existing pages (https://github.com/bovender/LinkTitles).)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

Cresterea lichiditatii Bursei poate atrage noi investitori In conditiile in care BVB nu a adus castiguri ridicate anul trecut, iar valoarea tranzactiilor a fost aproape de limita de supravietuire, costurile investitorilor privind plasamentele la bursa par ridicate. Chiar daca nu se pune problema unei scaderi a comisioanelor de tranzactionare in acest an, brokerii mizeaza pe o eficientizare a activitatii care ofera clien­tilor servicii ce pot atrage costuri mai ridicate. Pentru brokerii activi la Bursa de Valori Bucuresti (BVB), comisioanele de tranzactionare percepute pentru activitatea de intermediere sunt principala sursa de venit, iar scaderea lichiditatii din ultimul an, precum si reducerea semnificativa a numarului de investitori, coroborata cu necesitatea reducerii tarifelor au dus o serie de societati de brokeraj catre limita de supravietuire. Putem considera ca ne confruntam cu un cerc vicios, in care investitorii vor sa plateasca mai putin in conditiile in care servicii similare au tarife mai mici la bursele externe, iar brokerii au nevoie de tarife mai ridicate pentru a-si acoperi cheltuielile. Dar, situatia pare sa se schimbe. Grigore Chis, directorul general al Broker Cluj, a declarat ca „experienta din ultimii ani, inca de pe vremea cand eram trader, mi-a demonstrat ca nu comisionul de tranzactionare este principalul element in functie de care un client isi alege brokerul, ci performanta obtinuta.” Adrian Simionescu, directorul general al Vienna Investment Trust, a explicat ca o crestere a lichiditatii in 2011 - asa cum este de asteptat -, coroborata cu oferirea randamentelor cerute de investitori nu jus­tifica o reducere a comisioanelor. Diminuare sub 1% Daca in urma cu trei-patru ani tarifele brokerilor pentru tranzactionarea la BVB ajungeau la 1,5%-2% din valoare, in prezent sunt foarte rare cazurile in care gasim comisioane peste 1%. Potrivit informatiilor publicate pe site-urile societatilor de brokeraj sau furnizate de reprezentantii acestora, Intercapital Invest percepe un comision de tranzactionare de maximum 1,25%, pentru un rulaj mediu lunar mai mic de 50.000 de lei. La polul opus se afla comisioanele pentru tranzactiile intra-day, care se tarifeaza cu pana la 0,3% din valoare, precum si conturile online, care au valori ale procentelor mai scazute cu 0,1%-0,2% pentru ca administrarea acestora se face numai de catre client. Grila de comisioane percepute de casele de brokeraj autohtone este insa flexibila. Grigore Chis a declarat ca „nu iau in calcul o scadere a comisioanelor de tranzactio­nare, ba chiar este posibil sa le marim. Broker Cluj Napoca nu vrea sa ofere clientilor numai tranzactionare la bursa, ci si un alt tip de serviciu, care impune un comision de succes. Daca un client vine cu o suma si prin administrarea Broker obtine un randament de 50% dupa un an, este normal ca societatea de intermediere sa perceapa un comision de succes. Daca in schimb oferim doar intermedierea tranzactiilor, fara sa avem o alta contributie la obtinerea de castiguri, comisioanele vor fi mai mici, in linia pietei.” Desi practica o grila de comisioane, Tradeville aplica cel mai avantajos criteriu pentru client, astfel incat sa determine cos­turi minime. „Nu ne-am propus sa avem printre cele mai mici comisioane din piata, urmarim in permanenta sa avem servicii utile cu valoare adaugata care sa faca din parteneriatul cu Tradeville cea mai avantajoasa alegere de intermediere financiara pentru client”, a declarat Victor Stanila, PR officer al Tradeville. O metoda prin care casele de brokeraj isi selecteaza clientii este perceperea unei sume minime la deschiderea de cont, dar nu toti intermediarii impun un prag minim al investitiei. Adrian Simionescu a declarat ca „este normal sa acorzi sanse egale investitorilor, pentru ca am vazut suficiente cazuri in care un student sau un pensionar, care a deschis conturi cu sume mici, au ajuns la randamente importante. Este adevarat ca noi, ca intermediari, nu ne acoperim costurile pentru administrarea conturilor mai mici de 10.000 de lei, dar preferam sa ne asumam aceste cheltuieli si sa acordam o sansa investitorilor”.