Global Worth listeaza obligatiuni corporative de 550 de milioane de euro, cea mai mare emisiune din istoria Bursei de Valori Bucuresti - 02 august 2017

Versiunea din 13 noiembrie 2024 09:28, autor: 127.0.0.1 (discuție) (The LinkTitles extension automatically added links to existing pages (https://github.com/bovender/LinkTitles).)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

Globalworth Real Estate Investment Limited, una dintre cele mai importante companii de investiții imobiliare, axată cu precădere pe piața din Europa Centrală și de Est, în parteneriat cu BT Capital Partners — companie a Grupului Financiar Banca Transilvania, anunță admiterea la tranzacționare la Bursa de Valori București (BVB) a obligațiunilor corporative emise de companie (simbol GWI22). Emisiunea de obligațiuni corporative a avut o valoare totală de 550 milioane de euro și reprezintă cea mai mare emisiune de acest tip din istoria BVB'Admiterea obligațiunilor corporative emise de companie la tranzacționare pe Bursa de Valori București marchează un moment de referință pentru Globalworth, pentru demersul nostru de cretere și, totodată, o promisiune pe care o facem cu privire la planurile noastre de dezvoltare. Principalul nostru obiectiv este în continuare cel de a investi, de a ne dezvolta și de a identifica noi oportunități de creștere pe piața din România, iar tranzacționarea obligașiunilor corporative este un nou pas pe care îl facem în această direcție, vizând simplificarea structurii datoriei noastre și reducerea costului mediu al datoriei', a declarat Dimitris Raptis, Deputy CEO and Chief Investment Officer Globalworth.'Când investitorii cer ca obligațiunile să fie introduse pe piața bursieră, acest lucru înseamnă că ei apreciază un nivel al lichidității și transparenței care contribuie la siguranța investitorilor. Așadar, este foarte important că obligațiunile Globalworth, ca urmare a clasamentului global, încep tranzacționarea la Bursa de Valori București. Suntem mândri de acest fapt care confirmă această evoluție istorică a pieței de capital din România,' a spus Ludwik Sobolewski, CEO al BVB.'Emisiunea de obligațiuni depășește jumătate de miliard de euro pentru obligațiunile private și stabilește un nou reper pentru piața de capital. Această tranzacție reprezintă un nou mesaj pozitiv transmis de România către investitori și anume că piața de la București are capacitatea și instrumentele să absoarbă tranzacții semnificative, fie că vorbim de IPO-uri, fie că vorbim de obligațiuni,' a declarat Lucian Anghel, președintele BVB.'Ne dorim ca admiterea la tranzacționare prin Bursa de Valori București a obligațiunilor corporative emise de Globalworth să fie un exemplu pentru alte companii și am încredere că mediul de afaceri românesc va începe să privească mai mult spre piața de capital ca spre o sursă de finanțare. BT Capital Partners se implică foarte mult pentru a contribui la creșterea gradului de intermediere financiară din România și își dorește să devină un model în acest sens', a menționat Paul Prodan, Președintele Consiliului de Administrație al BT Capital Partners.Obligațiunile corporative GWI22 se tranzacționează la Bursa de Valori București în euro, în valori nominale de 100.000 de euro, iar decontarea va fi efectuată în RON. Cursul de schimb stabilit de Banca Națională a României (BNR) în ziua bancară anterioară unei sesiuni de tranzacționare este luat în considerare pentru efectuarea calculului valorii obligațiunilor corporative (exprimate în RON) a ordinelor executate în acea zi de tranzacționare. Acest curs de schimb este aplicat pe durata întregului program de tranzacționare a acestor obligațiuni corporative în acea zi de tranzacționare.Obligațiunile corporative Globalworth au fost, de asemenea, admise la tranzacționare pe piața reglementată a Bursei de Valori din Irlanda.Despre Globalworth Real Estate Investments Ltd.Globalworth este o companie de investiții imobiliare care activează în Europa Centrală și de Sud-Est, axată cu precădere pe piața din România. Compania este gestionată de aproximativ 70 de profesioniști, iar portofoliul acesteia cuprinde investiții imobiliare de înaltă calitate situate în România, cu o valoare estimată la 983.3 de milioane de euro la 31 Martie 2017.Despre BT Capital Partners BT Capital Partners este cel mai mare broker de retail în România și parte a Grupului Financiar Banca Transilvania. Este membru exclusiv în România al Oaklins, cel mai experimentat consultant pentru fuziuni și achiziții de companii la nivel global. A fost consultant și a intermediat peste 50 oferte publice, în valoare de peste 1 miliard de euro. BT Capital Partners a fost lead manager în cadrul ofertei publice de vânzare a acțiunilor DIGI, cea mai mare ofertă publică a unei companii private la Bursa de Valori București. Compania oferă servicii de brokeraj, asistență pentru listarea pe piața de capital și pentru atragerea de investitori, consultanță pentru fuziuni și achiziții, atragerea și structurarea de finanțări complexe, cercetare de piață și consultanță strategică. Despre Bursa de Valori BucureștiBursa de Valori București desfășoară cel mai avansat și complex program din rândul piețelor de capital europeane pentru creșterea nivelului educației financiare. Dedicate cu precădere investitorilor existenți sau potențiali, dar și antreprenorilor, activitățile BVB au scopul de a contribui în mod semnificativ la dezvoltarea culturii financiare din România. Partea tehnică s-a numărat de asemenea printre prioritățile BVB, care a dezvoltat portalul de tranzacționare Arena XT, folosită în prezent de 13 intermediari.