Cu un plus de 45%, Bursa poate inchide cel mai bun an din ultimii 10: dar investitorii nu trebuie sa se pripeasca - 02 decembrie 2019

Versiunea din 13 noiembrie 2024 12:40, autor: 127.0.0.1 (discuție) (The LinkTitles extension automatically added links to existing pages (https://github.com/bovender/LinkTitles).)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

Finanţe personale Cu un plus de 45%, Bursa poate închide cel mai bun an din ultimii 10: dar investitorii nu trebuie să se pripească. BURSA de la Bucureşti a livrat investitorilor în primele 11 luni din 2019 un randament de 45% reflectat prin evoluţia indicelui BET-TR, cel care cuprinde şi randamentele dividendelor plătite de companiile din prima ligă bursieră şi care în prezent este la maximul istoric de la lansarea din 2014 încoace, arată datele de la BVB. Pe de altă parte BET, primul indice al Bursei româneşti, are un plus de 34% şi este pe drumul de a închide cel mai bun an din ultimul deceniu, dar până la finalul ultimei şedinţe de tranzacţionare din 2019, experienţa investitorilor le arată acestora că este indicat să fie rezervaţi în a trage concluzii despre anul în curs. 'Anul 2019 consemnează, până în acest moment, creşteri semnificative ale rotaţiilor, în multe situaţii nesperate dacă ne raportăm la începutul de an, la premisele şi aşteptările din acel moment', se arată într-un raport de analiză al brokerilor de la Prime Transaction. Bursa de la Bucureşti, plus 45% în 11 luni din 2019 şi un maxim istoric pentru indicele BET-TR. Pe de altă parte, indicele principal BET, cel care urmăreşte evoluţia celor mai tranzacţionate acţiuni, dar nu şi randamentele dividendelor, are plus 34%. In ultimele zile din noiembrie, indicele a spart pragul de 9.800 de puncte, neatins din iarna anului 2007, în pofida îngrijorărilor cu privire la deficit şi rectificare bugetară, dar şi aşteptările de creştere economică mai lentă. Bursa de la Bucureşti a livrat investitorilor în primele 11 luni din 2019 un randament de 45% reflectat prin evoluţia indicelui BET-TR, cel care cuprinde şi randamentele dividendelor plătite de companiile din prima ligă bursieră, şi care în prezent este la maximul istoric de la lansarea din 2014 încoace, arată datele de la BVB. Pe de altă parte indicele principal BET are un plus de 34% şi este pe drumul de a închide cel mai bun an din ultimul deceniu, dar până la finalul ultimei şedinţe de tranzacţionare din 2019 experienţa investitorilor le arată acestora că este indicat să fie rezervaţi în a trage concluzii despre anul în curs. 'Anul 2019 consemnează, până în acest moment, creşteri semnificative ale rotaţiilor, în multe situaţii nesperate dacă ne raportăm la începutul de an, la premisele şi aşteptările din acel moment", se arată într-un raport de analiză al brokerilor de la Prime Transaction. Cu doar câteva zile înainte de închiderea anului 2018, indicii bursieri de la Bucureşti se prăbuşeau din cauza Ordonanţei 114, ceea ce avea să devină cel mai controversat act normativ postdecembrist şi care i-a făcut knockout pe investitori. Dar tocmai această ordonanţă a creat pentru unii o oportunitate rară la Bursa de la Bucureşti pe fondul preţurilor scăzute, ceea ce s-a reflectat şi în Creştere care ar face invidioase burse mai dezvoltate Evoluţia indicelui BET-TR în 2019 (puncte) SURSA: BVB lichiditatea din acele şedinţe, ca de exemplu în 19 decembrie, prima şedinţă în care investitori au simţit pe propria piele riscul legislativ, când rulajul de tranzacţionare a fost de circa 1 mld. lei. Prin urmare, acest efect de bază este cel care a susţinut dinamica de 45% de la începutul anului 2019, prin recuperarea pierderilor determinate de actul normativ şi pe fondul modificărilor în sens pozitiv pentru companiile listate ale unor prevederi din ordonanţă. Astfel, Bursa de la Bucureşti, prin investiţiile în acţiuni ale celor mai tranzacţionate companii, i-a trecut pe investitori prin mai multe stări, de la nervii întinşi la maximum în primele luni ale anului 2019, când era captivă declaraţiilor politice, ceea ce a determinat volatilitate ridicată, la calm ulterior şi niveluri record în prezent. Iar cele din urmă au determinat şedinţe apatice la bursă în sensul în care foarte mulţi investitori nu iau poziţii în piaţă şi cel mai probabil aşteaptă dividendele pentru 2020. De exemplu indicele BET-TR a închis în ultima şedinţă de tranzacţionare din noiembrie la circa 15.830 de puncte, cel mai ridicat nivel de când acest indice a fost lansat, adică din septembrie 2014. Spre comparaţie, indicele principal BET a urcat cu 34%, ceea ce arată că dividendele joacă un rol important pentru una dintre cele mai performante pieţe de capital. în ultimele zile din noiembrie indicele BET a spart pragul de 9.800 de puncte, neatins din iarna anului 2007, în pofida îngrijorărilor cu privire la deficit, dar şi cu privire la estimările de creştere economică.