Gabriel Gradinescu a fost ales vicepresedinte al ASF responsabil cu piata de capital, una dintre cele mai bine platite functii din Romania - 05 decembrie 2018
Gabriel Grădinescu a fost ales vicepreşedinte al ASF responsabil cu piaţa de capital, una dintre cel mai bine plătite funcţii din România Mediafax GABRIEL Grădinescu a fost ales marţi în funcţia de vicepreşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiare (ASF), responsabil cu piaţa de capital, în contextul în care el a primit 28 de voturi, 20 au fost împotriva iar un membru al Comisiilor din Parlament s-a abţinut. Pentru această funcţie sau înscris opt candidaţi, dar doar şase au participat la audieri. Concurenţa acerbă pentru un loc în conducerea ASF este explicată de salariile mari cu care sunt remuneraţi membrii consiliului. Preşedintele ASF încasează peste 14.000 de euro pe lună, vicepreşedinţii peste 12.000 de euro, în timp ce nonexecutivii au peste 6.000 de euro lunar. Anul trecut conducerea ASF a încasat venituri cumulate din salarii în valoare de 4,1 milioane de lei, echivalentul a 905.000 euro, potrivit declaraţiilor de avere. Audierile au avut loc în cadrul unei şedinţe comune a Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci, a Comisiei pentru politică economică, reformă şi privatizare din Camera Deputaţilor şi a Comisiilor similare ale Senatului. La alegerile din data de 14 noiembrie, Gabriel Grădinescu, cu o GABRIEL GRĂDINESCU, noul vicepreşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) responsabil cu piaţa de capital experienţă de peste 25 de ani în domeniul bancar, a fost ales membru neexecutiv în consiliul ASF. Audierile şi votul de marţi s-au făcut după ce funcţia de vicepreşedinte al ASF responsabil cu piaţa de capital a rămas vacantă. La data de 15 noiembrie, deputatul PSD Marius Bota a demisionat din această funcţie. El fusese ales în această funcţie cu doar o zi înainte, odată cu ceilalţi membri ai consiliului ASF.