Confuzie la licitatia de obligatiuni de stat de 1 mld. euro. Isarescu spune ca ar vrea sa fie amanata - 26 noiembrie 2010

Versiunea din 4 noiembrie 2024 23:30, autor: 127.0.0.1 (discuție) (The LinkTitles extension automatically added links to existing pages (https://github.com/bovender/LinkTitles).)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

Ministerul Finantelor a anuntat pentru astazi o licitatie de obligatiuni de stat cu valoare programata de 1 mld. euro si cupon de 4,5%, iar bancile s-au si pregatit sa depuna ofertele. In mod surprinzator, in urma cu aproape o ora guvernatorul BNR Mugur Isarescu a spus ca el "crede" ca Finantele vor alege sa rambursese imprumutul scadent de 1,4 mld. euro, pentru ca au bani, si sa iasa dupa cateva zile pe piata "in conditii normale". Declaratia lui Isarescu a provocat stupoare in trezoreriile bancilor, in conditiile in care Ministerul Finantelor nu a facut niciun anunt de amanare a licitatiei pana la aceasta ora. Mai mult, potrivit informatiilor care circula pe piata, randamentul s-ar situa la 4,8%, ceea ce nu ar fi un nivel foarte ridicat, oricum sub pragul de 5% - asa cum isi dorea presedintele Traian Basescu. Emisiunea de bonduri se adreseaza pietei locale, adica nu ar fi direct influentata de comentariile de ieri ale directorului general al FMI Dominique Strauss-Kahn privind perspectiva incetarii platilor pentru o lista de cinci tari la coada careia a mentionat si Romania. Isarescu a respins aceasta idee, insa in acelasi timp vorbeste despre amanarea licitatiei de astazi. BNR s-a implicat direct in pregatirea acestei operatiuni de finantare, discutand saptamana trecuta cu sefii celor mai mari banci despre termenii in care s-ar putea realiza. Surse de pe piata afirma ca amanarea ar fi o miscare fara precedent, care nu ar face decat sa induca o perceptie de vulnerabilitate, avand in vedere ca anuntul ar veni foarte tarziu. De asemenea, potrivit informatiilor disponibile, Finantele pot strange astazi confortabil mai mult decat suma anuntata de 1 mld. euro. Piata ramane in asteptarea unor clarificari oficiale. "Noi am depus oferta, am remarcat si un interes mare si din partea clientilor institutionali, deci nu vad de ce licitatia nu ar iesi la un pret chiar avantajos pentru Ministerul Finantelor, adica sub 5%", a comentat un dealer. Nimeni nu isi explica declaratia facuta de guvernator putin inainte de ora 12:00, cu atat mai mult cu cat nici afirmatia sefului FMI privind Romania nu a provocat vreo crestere semnificativa a CDS-urilor, acestea situandu-se la 280-285 de puncte de baza. "Ar fi pacat ca licitatia sa nu iasa pentru ca a fost anuntata din timp, este si un pas in directia buna in privinta lungirii scadentei la trei ani", au spus surse de pe piata. ING estimeaza ca randamentul s-ar putea situa intre 4,6% si 4,9%, "nivel la care am putea vedea o alocare generoasa". Analistii bancii apreciaza ca Finantele nu s-ar bucura de o pozitie de lichiditate confortabila, desi atat Bogdan Dragoi, seful trezoreriei statului, in declaratii recente, cat si Mugur Isarescu, chiar astazi, au sustinut ca exista bani suficienti pentru rambursarea imprumutului scadent de 1,4 mld. euro. Reprezentantii BNR nu au putut fi contactati pana in acest moment pentru clarificari.