Sanse zero pentru banci de a mai recupera vreun ban din credite de 9 miliarde de euro - 31 octombrie 2011

De la TradeVille.ro wiki
Versiunea din 7 noiembrie 2024 09:17, autor: 127.0.0.1 (discuție) (The LinkTitles extension automatically added links to existing pages (https://github.com/bovender/LinkTitles).)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

Bancile aveau in portofoliu la sfarsitul lunii august credite inregistrate drept pierdere (fara posibilitatea de a mai fi recuperate) in valoare de 39,4 miliarde de lei (9,27 mld. euro), in crestere cu 22% fata de volumul consemnat in aceeasi perioada a anului trecut, potrivit statisticilor BNR. Creditele trecute la "pierdere" insumau 19% din soldul total al finantarilor, de 211,7 miliarde de lei (49,5 mld. euro). Creditele neperformante au crescut spectaculos de la inceputul crizei, cele mai mari dificultati fiind intampinate de populatie la rambursarea creditelor in valutele exotice precum francul elvetian, moneda ce a atins maximul istoric in raport cu euro in vara acestui an din cauza ingrijorarilor privind datoriile suverane din zona euro. Astfel ca bancile vor fi nevoite sa constituie provizioane in crestere pentru a acoperi pierderile din credite neperformante, ceea ce va pune in continuare presiune pe profituri. Normele BNR obliga bancile sa provizioneze integral creditele cu intarzieri mai mari de 90 de zile. Aceasta dinamica s-a suprapus peste scaderea vanzarilor de credite noi, astfel ca in august ponderea restantelor in totalul sumelor datorate se apropie in prezent de palierul de 7%. In august, din soldul total de 211,73 miliarde de lei, creditele aflate in observatie erau in valoare de 40,8 miliarde de lei, fiind raportate cu intarzieri mai mari de 30 de zile. Fata de luna iulie, sumele aflate in observatie s-au contractat usor, de la 41,8 miliarde de lei la 40,8 miliarde de lei. Creditele cu intarzieri mai mari de 60 de zile au inregistrat de asemenea scaderi: de la 22,8 miliarde de lei in iulie la 22,6 miliarde de lei in august. Fata de acelasi interval al anului trecut, creditele cu intarzieri la plata mai mari de 90 zile au inregistrat un avans de peste 30%. Creditele pe care bancile nu le pot recupera sunt in valoare de 39,4 miliarde de lei la finele lunii august, mai mult cu 2,8% fata de luna precedenta. In luna august un numar de peste 10.000 de romani au ingrosat randurile restantierilor la banci in luna august, ducand la 724.000 numarul total al clientilor persoane fizice care au intarzieri la plata ratelor mai mari de 30 de zile. Deteriorarea portofoliilor de credite a accelerat in ultimii doi ani si jumatate, desi initial bancherii sperau ca varful creditelor neperformante sa fie atins undeva la jumatatea anului 2010, sub impactul reducerii cu 25% a salariilor din sectorul public si a majorarii TVA de la 19% la 24%. Este greu de crezut ca anul viitor va aduce o imbunatatire a situatiei, avand in vedere ca au fost revizuite la jumatate prognozele privind cresterea economica din 2012, iar Guvernul a anuntat ca salariile din sectorul public si pensiile nu vor fi majorate.