Romanii de retail au investit pe bursa 110 mil. lei anul acesta prin cele doua oferte de vanzare de actiuni adresate lor - 22 decembrie 2016

De la TradeVille.ro wiki
Versiunea din 12 noiembrie 2024 23:20, autor: 127.0.0.1 (discuție) (The LinkTitles extension automatically added links to existing pages (https://github.com/bovender/LinkTitles).)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

Tranşa investitorilor de retail, formată din investi­torii persoane fizice, a adus în acest an apro­ximativ 110 milioane de lei pe piaţa de capital de la Bucureşti, prin oferta de vânzare a 6,4% din OMV Petrom de către Fondul Pro­prie­tatea, dar şi prin listarea MedLife (M), cea mai mare ofetă publică a unei companii private din istoria bursei de la Bucureşti. De la oferta OMV Petrom, Fondul Proprietatea a încasat 80 mil. lei de la tranşa de retail, iar de la MedLife, vânzătorii, adică fondul de private equity V4C şi Inter­national Finance Corpora­tion, au luat circa 30 mil. lei. Cea mai mare ofertă din 2016 a fost reprezentată de vân­zarea unui pachet de 6,4% din compania petrolieră OMV Pe­trom (SNP) din partea Fondului Pro­prietatea (FP), care a oferit şansa in­ves­titorilor mici să beneficieze de un dis­count între 3 şi 5% faţă de preţul final. Odată cu aprecierea importantă a preţului petrolului, pe fondul acordu­rilor de îngheţare a producţiei de către Or­ganizaţia Ţărilor Exporta­toare de Petrol (OPEC), acţiunile OMV Pe­trom au beneficiat de valul de op­ti­mism ce planează asupra sec­to­rului pe­trolier, ceea ce a adus acestei clase de investitori randamente şi de peste 20% din octombrie până în de­cembrie. În România, OMV Petrom este cea mai mare companie listată, iar preţul unei acţiuni este strâns corelat cu preţul barilului de petrol. De exemplu, în februarie, când preţul unui baril de petrol era la circa 27 de dolari, o acţiune SNP era cotată la 0,21 lei. În decembrie, barilul de petrol ajunge la circa 50 de dolari, iar acţiunea com­paniei petroliere la 0,26 lei.