ETF-BET Tradeville, singurul ETF listat la Bursa, care este si cel mai performant fond mutual din Romania, are doar 510 investitori - 07 octombrie 2019
ETF-BET Tradeville, singurul ETF listat la Bursă, care este şi cel mai performant fond mutual din România, are doar 510 investitori. Randament de 19% în ultimele 12 luni şi de 57% în ultimele 36 de luni pentru ETF BET Tradeville, un fond care investeşte doar în acţiuni din structura indicelui BET. FONDUL deschis de investiţii ETF-BET Tradeville, singurul de acest fel listat la Bursa de la Bucureşti şi care este şi cel mai performant fond de acţiuni din România în ultimele 36 de luni, are doar 510 investitori, arată datele aferente lunii septembrie 2019 publicate la bursă de Vanguard, administratorul fondului. Spre comparaţie în septembrie 2018 fondul, al cărui randament este strâns legat de evoluţia indicelui principal BET în contextul în care expunera acestuia este doar pe acest indice, avea 370 de investitori, potrivit datelor agregate de ZF. Prin urmare, numărul de investitori a urcat cu 35% într-un an, în contextul în care este posibil ca o parte dintre aceştia să fi devenit investitori din iarna anului trecut, când Ordonanţa 114 determina prăbuşiri ale 2019 este de vis pentru investitori Evoluţia randamentelor singurului ETF listat la Bursa de la Bucureşti (%) An Dinamica ETF şi BET VUAN Preţ BET ETF ETF 2012* + 5,22 + 7,20 + 6,97 2013 + 25,65 + 25,00 + 26,10 2014 + 9,14 + 8,21 + 9,07 2015 + 0,60 + 0,97 -1.11 2016 + 5,54 + 6,15 + 1,15 2017 + 15,80 +15,06 + 9,44 2018 + 1,93 + 3,65 -4,77 2019 + 35,79 + 35,12 + 27,70 *29 august 2012 data listării ETF BET Tradeville indicilor bursieri şi crea astfel oportunităţi de achiziţie. însă numeric, este vorba doar de 140 de investitori, potrivit calculelor realizate de ZF. Spre comparaţie, cel mai 'popular" fond de acţiuni are 3.000 de investitori, pe când cel mai căutat fond de obligaţiuni numără 79.000 de clienţi, arată cele mai recente date ale Asociaţiei Administratorilor de Fonduri (AAF), cele de la august 2019. Cifrele se referă atât la investitorii persoane fizice, cât şi persoane juridice. Această diferenţă arată în primul rând că românii sunt foarte conservatori şi preferă investiţiile cu randamente scăzute dar sigure, aşa cum sunt cele în obligaţiuni, în detrimentul plasamentelor în fondurile de acţiuni, care deşi în ultimele 36 de luni înregistrează randamente de până la 57% pe fondul evoluţiei bursei, încă sunt nepopulare. ETF Bet Tradeville investeşte în cele 16 acţiuni din structura indicelui principal BET, cu cea mai mare pondere fiind în cazul Fondului Proprietatea (21,9%), urmat de Banca Transilvania (18,8%) şi de Petrom (17,6%). La 3 octombrie 2019 fondul are un activ net de 7,7 milioane de lei. Fiind listat la bursă, numărul minim de tranzacţionare este de o unitate de fond, în prezent la circa 12,5 lei. Tradeville este market maker pe acest instrument şi asigură astfel lichiditate. Asociaţia Administratorilor de Fonduri arată că numărul investitorilor în fonduri mutuale este de circa 410.000 de persoane, însă recent la o conferinţă a asociaţiei se menţiona faptul că potenţialul este de circa 2 milioane de investitori.