Panait, KTD: Investitorii nu s-au mai intalnit de 7-8 ani cu oportunitati de acest gen pe bursa - 18 august 2011

De la TradeVille.ro wiki
Versiunea din 6 noiembrie 2024 11:07, autor: 127.0.0.1 (discuție) (The LinkTitles extension automatically added links to existing pages (https://github.com/bovender/LinkTitles).)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

Iulian Panait, presedintele firmei de consultanta in investitii KTD Invest, considera ca investitorii nu s-au mai intalnit in ultimii 7-8 ani cu preturi atat de atractive pe bursa. La inceputul anului 2009 cotatiile au atins intr-adevar niveluri minime extreme, insa economia romaneasca de-abia intra atunci in recesiune dupa o cadere a PIB de peste 7%. Ultimele date pe trimestrul doi arata o crestere economica modica, dar pozitiva de 1,4% fata de aceeasi perioada din 2010. "Un PER de 9 este atractiv pentru investitii. Cred ca prin anii 2003 - 2004 mai aveam oportunitati din acestea la bursa cand economia mergea bine si aveam crestere economica. Stim cu totii ce a urmat dupa anul 2004, adica trei ani de cresteri sustinute ale actiunilor. Un multiplu al profiturilor mai mic de 10 inseamna un randament anual binisor peste 10%, chiar spre 15%,, ceea ce nu este rau, mult peste dobanzile bancare", spune Panait. El este de parere ca scaderile din ultimele saptamani au fost determinate de evolutia externa si investitorii au vandut fara sa se gandeasca la datele macro, ci mai mult pentru a-si lichida participatiile inainte ca strainii sa reactioneze si sa faca acelasi lucru si pentru a putea cumpara mai ieftin ulterior. "In 2008 bursa a prevestit intr-adevar criza la nivel global. De aceasta data cred ca scaderea bursei nu anticipeaza o noua criza economica. Nu cred ca SUA va avea probleme cu datoriile si nu vad Statele Unite intrand din nou in recesiune. Prin Europa or sa mai fie probleme, dar SUA este cea care sustine mersul burselor", spune Panait.