Rompetrol Rafinare anunta investitii de aproximativ 40 milioane de dolari in capacitatile de stocare - 04 octombrie 2022

De la TradeVille.ro wiki
Versiunea din 31 octombrie 2024 15:15, autor: 127.0.0.1 (discuție) (The LinkTitles extension automatically added links to existing pages (https://github.com/bovender/LinkTitles).)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)


Rompetrol Rafinare (RRC) a iniţiat anul acesta un program de mentenanţă, reabilitare şi modernizare a capacităţilor de stocare pentru produsele obţinute în rafinăriile Petromidia Năvodari şi Vega Ploieşti. Efortul investiţional este estimat la circa 40 de milioane de dolari, pentru perioada 2022 – 2027, conform unui comunicat de presă.

In total, sunt prevăzute reabilitări şi construcţii pentru aproximativ 50 de rezervoare aflate în rafinăriile Petromidia Năvodari şi Vega Ploieşti. Lucrările vizează menţinerea şi modernizarea capacităţilor de stocare, implicit creşterea capabilităţilor de depozitare, corelate cu evoluţia parametrilor de procesare a materiei prime din rafinăria Petromidia. De asemenea, proiectul general care vizează parcul de rezervoare va eficientiza logistica de transport şi va creşte gradul de siguranţă în exploatare.



VEZI DETALII