Aurul ieftin loveste bancile centrale. Nici rezerva BNR n-a scapat de efectele scaderii cotatiilor - 22 aprilie 2013

De la TradeVille.ro wiki
Versiunea din 9 noiembrie 2024 12:37, autor: 127.0.0.1 (discuție) (The LinkTitles extension automatically added links to existing pages (https://github.com/bovender/LinkTitles).)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

Pretul metalului pretios a scazut cu 13% in ultimele doua saptamani si, din aceasta cauza, valoarea rezervelor de aur detinute de bancile centrale a scazut cu echivalentul a 560 de miliarde de dolari. Aurul a continuat sa se ieftineasca saptamana trecuta, dupa ce temerile privind agravarea crizei din zona euro au cauzat un adevarat exod al investitorilor, care au vandut masiv aur si participatiile detinute in cadrul companiilor miniere sau care au operatiuni legate de metalul pretios. Pretul aurului a atins cel mai scazut nivel din ultimii doi ani, iar fuga investitorilor a cauzat cel mai abrut declin al cotatiilor metalului pretios din ultimele trei decenii. Bancile centrale sunt printre cei mai mari detinatori de aur la nivel mondial si au devenit acum si unii dintre cei mai mari perdanti din cauza prabusirii cotatiilor metalului pretios.Cadere abrupta dupa 12 ani de crestere Valoarea rezervelor de aur detinute de acestea a devenit brusc mai scazuta, pierzand mai exact echivalentul a 560 de miliarde de dolari, potrivit datelor agregate de agentia de stiri Bloomberg. Bancile centrale si-au consolidat sistematic rezervele de aur in ultimii ani, metalul fiind considerat cel mai sigur plasament in fata volatilitatii cursurilor de schimb. In prezent, institutiile controleaza aproximativ 19% din aurul existent la nivel mondial, adica aproximativ 31.694,8 tone, potrivit datelor World Gold Council – asociatie ce reuneste cele mai mari companii producatoare de aur din lume. In ceea ce-i priveste pe investitorii privati, cea mai dura lovitura ar fi incasat-o miliardarul John Paulson, unul dintre cei mai entuziasti adepti ai investitiilor in aur. Dupa ce a inregistrat scumpiri constante in ultimii 12 ani, devenind cea mai sigura investitie si, in special in ultimii doi ani, una dintre cele mai profitabile, aurul este acum cu 30% mai ieftin decat era la nivelul maxim istoric, atins in septembrie 2011. Daca atunci pretul unei uncii de aur urcase la 1.923,7 dolari, acum acesta a scazut de la peste 1.500 de dolari la putin peste 1.300 de dolari in doar o saptamana. La finalul saptamanii trecute, cotatiile se stabilizasera in jurul valorii de 1.370 de dolari pe uncie. Ieftinirea aurului s-a inregistrat pe fondul informatiilor conform carora Ciprul va vinde o parte din rezerva de aur pentru a face rost de bani, dar si din cauza evolutiei economice dezamagitoare a Chinei. Intre timp, guvernantii ciprioti au confirmat ca iau in calcul vanzarea unei parti in valoare de 400 de milioane de dolari din rezerva de aur.Wall Street se teme de o noua „balena“ Chiar si asa, caderea abrupta a cotatiilor a iscat zvonuri privind existenta unui „jucator-balena“ – un investitor care controleaza o cota ridicata din piata si care, astfel, poate influenta evolutia acesteia. In ce priveste aurul, exista voci care acuza ca un astfel de jucator-balena a declansat caderea pietei pentru a face specula prin tranzactii rapide. „Atunci cand vedem astfel de volume de aur (tranzactionate – n.r.), este practic evident ca exista un vanzator de mari proportii in piata care-i eclipseaza pe toti cumparatorii“, a explicat pentru CNBC Tim Freeman, partener in cadrul companiei de investitii Elevation Partners. Oricare ar fi cauzele, ieftinirea masiva a aurului prevesteste o perioada grea pentru economia mondiala, sunt de acord analistii. Declinul este o dovada clara a faptului ca politicile marilor banci centrale de a tipari si injecta bani in piete nu au avut efectul scontat si nu au creat o cerere robusta, se arata intr-o analiza Reuters.BNR: minus de 406 milioane de euro Nici Banca Nationala a Romaniei (BNR) nu a scapat de efectele ieftinirii aurului. De mai multi ani, rezerva sa se mentine la greutatea totala de 103,7 tone, insa valoarea acesteia fluctueaza in functie de cotatiile internationale. La 31 martie, potrivit ultimei raportari a bancii centrale de la Bucuresti, valoarea rezervei de aur era de 4,178 miliarde de euro. Aceasta cotatie este cu 406 milioane de euro mai joasa decat cea inregistrata in urma cu sase luni. La 30 septembrie 2012, rezerva de aur a BNR valora 4,584 miliarde de euro, pentru ca si cotatiile din toamna trecuta erau maxime, trecand de 44 de euro pe gram. In schimb, fata de aceeasi perioada din anul trecut, in aceasta primavara cotatiile sunt ceva mai mari. La 31 martie 2012, rezerva de aur a BNR valora putin peste patru miliarde de euro, pentru ca in iunie sa urce la 4,1 miliarde. Dupa varful din septembrie, valoarea rezervei BNR a coborat la 4,2miliarde de euro in decembrie 2012. Situatia rezervei de aur pe luna aprilie, ca si a rezervei valutare per ansamblu, va fi comunicata de BNR la data de 2 mai.