Premiera la bursa! - 11 noiembrie 2014

De la TradeVille.ro wiki
Versiunea din 5 octombrie 2023 14:01, autor: 127.0.0.1 (discuție) (The LinkTitles extension automatically added links to existing pages (https://github.com/bovender/LinkTitles).)

Prima emisiune de titluri de stat exclusiv pe bursa, pentru persoanele fizice, ar putea fi anuntata pâna la finalul anului, apreciaza presedintele Bursei de Valori Bucuresti (BVB), Lucian Anghel. "Noi am finalizat tot ce a depins de Grupul BVB. Mai sunt câteva elemente tehnice care sunt in afara Grupului BVB, cum ar fi prospectul simplificat, selectia intermediarului (...) Sper ca anuntul lansarii primei emisiuni de titluri de stat, exclusiv pe bursa, dedicata persoanelor fizice sa fie in 2015', a declarat, luni, presedintele BVB, cu prilejul evenimentului Focus Investitori. Proiectul vizeaza lansarea in premiera de titluri de stat pe bursa pentru persoane fizice, titluri cu o valoare nominala redusa, de 1.000 de lei, fata de 10.000 de lei la emisiunile actuale intermediate de banci, astfel incât titlurile de stat sa fie accesibile unui numar cât mai mare de persoane.