Estimam o crestere de 8% a vanzarilor in 2017. Am redus investitiile de capital fix asteptate - 22 noiembrie 2016
GRUPUL Teraplast Bistriţa (TRP), producător de profiluri de plastic, ar putea să aibă o creştere anuală de 8% a cifrei de afaceri în 2017 la 438 milioane de lei în contextul în care grupul vrea să se extindă pe pieţele internaţionale, pentru a reduce dependenţa de proiectele de infrastructură locale, susţin cei de la BT Capital Partners, divizia de pieţe de capital a Băncii Transilvania. Teraplast Bistriţa, companie cu 280 milioane de lei capitalizare, şi-a concretizat deja intenţia de extindere în străinătate prin deschiderea unei subsidiare în Ungaria. 'In ceea ce priveşte investiţiile, rămânem rezervaţi vizavi de capacitatea companiei de a-şi îndeplini programul consistent de investiţii iii perioada rămasă până la finalul anului', se arată într-un raport al BT Capital Partners. Grupul Teraplast avea la nouă luni un profit net de aproximativ 30 milioane de lei, mai mare cu 37% faţă de aceeaşi perioadă din 2015, în timp ce afacerile au urcat cu 10%, la 311 milioane de lei. Divizia de investment banking şi pieţe de capital a Băncii Transilvania susţine că implicit, odată cu ajustarea creşterii cifrei de afaceri, a redus investiţiile de capital fix aşteptate, ţinând cont de mediul de business incert. Grupul include compania Teraplast, subsidiara Plastsistem, subsidiara Teraglass (începând cu aprilie 2015, anterior activitatea Teraglass fiind organizată ca o linie de business a companiei Teraplast), subsidiara Teraplast Moldova, subsidiara Teraplast Logistic (începând cu iunie 2016) şi Politub (entitate controlată în comun). Ieri, acţiunile TRP se tranzacţionau la un preţ de 0,498 lei, în creştere cu 0,6% faţă de şedinţa precedentă. 'Chiar dacă perspectivele pe termen scurt sunt nefavorabile pentru cel mai mare segment de business al grupului, pe termen mediu şi lung ne menţinem viziunea pozitivă asupra companiei, dată fiind cererea potenţială care se va crea pe piaţă odată cu necesitatea tot mai stringentă de a extinde şi reabilita infrastructura de mediu din România', notează BT Capital Partners. Emitentul şi-a anunţat rezultatele la nouă luni pe 10 noiembrie, când preţul unei acţiuni a închis la 0,506 lei. A doua zi, preţul era în scădere cu 1,6%, la 0,498 lei, fiind efectuate 80 de tranzacţii. Compania a finalizat în octombrie procesul de răscumpărare a acţiunilor proprii, derulat din decembrie 2015, respectiv răscumpărarea a 2 milioane de acţiuni, cu valoarea nominală de 0,1 lei/acţiune, la un preţ minim egal cu preţul de piaţă de la BVB din momentul efectuării achiziţiei şi un preţ maxim de 1 leu/acţiune în liminta unui buget de 1 milioane de lei. Teraplast este ultima companie privată care a reuşit să se listeze la BVB prin intermediul unei oferte publice iniţiale (IPO). Grupul Teraplast a raportat pentru anul 2015 afaceri de 268 milioane de lei, mai mari cu 34 milioane de lei faţă de anul precedent, în timp ce profitul net a urcat de trei ori, la 28 milioane de lei.