Investitorii din Europa au retras 83 mld. euro din fondurile mutuale pentru ca s-au temut de un nou Lehman Brothers - 05 decembrie 2011

De la TradeVille.ro wiki
Versiunea din 12 mai 2023 20:32, autor: Admin (discuție | contribuții) (csv2wiki)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

Fondurile mutuale din Europa au inregistrat retrageri nete record de 82,8 mld. euro in trimestru al treilea, in contextul temerilor investitorilor privind un posibil default necontrolat al Greciei. Maximul istoric a fost inregistrat in trimestrul al treilea 2008 cand din fondurile europene au iesit 92 mld. euro, investitorii pierzandu-si increderea dupa falimentul bancii de investitii Lehman Brothers. Romania, desi una dintre cele mai mici piete de fonduri mutuale din Europa, a reusit performanta in trimestrul al treilea de a fi printre singurele trei tari care au inregistrat intrari nete, in valoare de 56 milioane de euro, potrivit statisticilor emise de Asociatia Europeana a Administratorilor de Fonduri (EFAMA). In Romania, activele nete totale ale fondurilor mutuale erau de 1,871 miliarde euro la finele lunii septembrie. Cele mai consistente intrari nete au fost raportate de fondurile din Marea Britanie, care au atras aproape 3 mld. euro de la investitori. Fonduri mutuale din regatul britanic au active nete de 602 miliarde de euro. Pe locul al treilea se situeaza fondurile din Bulgaria, care au atras de la investitori 4 milioane de euro in trimestrul al treilea si au ajuns astfel la active nete de 226 milioane de euro. Fondurile bulgaresti sunt cele mai mici din Europa dupa valoarea activelor nete, in conditiile in care cele mai mari fonduri sunt inregistrate in Luxemburg cu active nete totale de 1.704 miliarde de euro. Luxemburg, tara cunoscuta drept un Mecca al fondurilor de investitii pentru conditiile fiscale si de reglementare extrem de prietenoase, a incheiat trimestrul al treilea cu cel mai ridicat nivel de retrageri nete. Altfel spus, investitorii au retras o suma neta de 40 de miliarde de euro din fondurile luxemburgheze. Aproape jumatate din retragerile de bani din fondurile europene au fost inregistrate de fondurile luxemburgheze. Perioada cuprinsa intre 1 iulie si 30 septembrie nu a fost deloc usoara pentru fondurile franceze din care investitorii au retras 22 de miliarde de euro, in contextul in care acestia s-au temut de impactul pe care l-ar putea avea asupra tarii un default necontrolat al Greciei. Din fondurile grecesti au iesit 255 de milioane de euro. Fondurile mutuale din Italia ocupa locul al treile in calsamentul tarilor cu cele mai mari retrageri nete, respectiv de 6,1 miliarde de euro. Dupa retrageri de aproape 83 de miliarde de euro in trimestrul al treilea, fondurile mutuale au ajuns la active nete totale de 5.472 miliarde de euro la finele lunii septembrie, in scadere cu 7,1% fata de trimestrul anterior si mai putin cu 9% fata de inceputul anului. Numarul total de fonduri mutuale din Europa era de 36.225 la finele lunii septembrie, fata de 36.559 la finele anului trecut. Cele mai numeroase raman fondurile de actiuni, care au pierdut mult din popularitate de la declansarea crizei si au inregistrat o injumatatire a activelor. Alaturi de retragerile facute de investitori, un impact negativ asupra activelor fondurilor mutuale l-a avut si evolutia pietelor de actiuni, avand in vedere ca activele fondurilor de actiuni si cele diversificate, care detin o pondere de circa 50% din averea totala a fondurilor, au fost trase in jos de corectiile de pe burse. In trimestrul al treilea, bursele din Europa au inregistrat scaderi puternice si de pana la minus 30% cum a fost cazul bursei austriece.