Banca Transilvania vrea sa atraga pana la 1 miliard de euro de la investitori printr-un program de emisiuni de obligatiuni - 15 septembrie 2022
Consiliul de Administraţie al Băncii Transilvania (TLV) a convocat acţionarii în data de 18 octombrie 2022 pentru a cere aprobarea unui program de emisiuni de obligaţiuni corporative, denominate în euro şi/sau lei şi/sau valută, după caz, în condiţiile pieţei în ceea ce priveşte rata dobânzii, cu o scadenţă de maximum 10 ani şi cu frecvenţa cuponului anuală sau semianuală. Al doilea punct de pe ordinea de zi a acţionarilor se referă la aprobarea desfăşurării unei oferte publice şi/sau plasamente private având a obiect obligaţiunile din prima tranşă, ofertă care va fi adresată investitorilor calificaţi şi/sau unui număr de până la 150 de persoane fizice şi juridice. Acestea vor fi listate ulterior pe piaţa reglementată a Bursei de Valori Bucureşti sau pe alte pieţe.