Bursa din SUA a deschis in urcare cu peste 2%, recuperand din scaderea sedintei de luni - 26 august 2015

De la TradeVille.ro wiki
Versiunea din 16 mai 2023 19:02, autor: Admin (discuție | contribuții) (csv2wiki)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

Bursa din Statele Unite a deschis marti in crestere cu peste 2% si a recuperat astfel o parte din scaderea puternica inregistrata luni, revenirea pietei fiind sustinuta inclusiv de o decizie a bancii centrale a Chinei de a reduce dobanzile, anunta Mediafax. La aproximativ o jumatate de ora de la inceperea tranzactiilor, indicele S&P 500 se afla pe plus cu 2%, Dow Jones industrial cu 1,8%, iar Nasdaq compozit cu 2,6%, potrivit portalului MarketWatch, noteaza Mediafax.Dow Jones a inchis luni in scadere cu 3,6%, iar Standard & Poor's 500 cu 3,9%, piata americana fiind afectata de impactul prabusirii bursei din China cu 8,5%Actiunile marilor companii europene au deschis marti in crestere, recuperand o parte din pierderile consemnate in urma celei mari mari scaderi dupa 2008 inregistrate luni, din cauza prabusirii pietei de capital chineze. Astfel, bursa de la Londra a avansat cu 3,4%, cea de la Frankfurt cu 4,3%, iar cea de la Paris cu 4,5%.Bursa din Shanghai a inchis marti in scadere cu 7,6%, inregistrand cel mai grav declin pe parcursul a patru zile dupa 1996, din cauza temerilor investitorilor ca Guvernul de la Beijing abandoneaza masurile de sustinere a pietei financiare, in timp ce bursa din Tokyo a coborat cu 4%.