BRD: Tiberiu-Mihai Selegean, vicepresedinte juridic, a vandut actiuni ale bancii de 76.250 de lei. Actiunile se tranzactioneaza la maximul din 2019 - 03 decembrie 2019
BRD: Tiberiu-Mihai Selegean, vicepreşedinte juridic, a vândut acţiuni ale băncii de 76.250 de lei. Acţiunile se tranzacţionează la maximul din 2019 Tiberiu-Mihai Selegean, director general adjunct juridic şi administrativ şi membru al comitetului de direcţie al BRD (simbol bursier - BRD), a doua bancă din piaţă după active, a vândut vineri, 27 noiembrie, 5.000 de acţiuni la bancă pentru suma de 76.250 de lei, potrivit datelor BVB. Selegean a realizat două tranzacţii cu 106 acţiuni, la preţul de 15,26 lei pe acţiune şi o tranzacţie cu 4.894 acţiuni la 15,24 lei pe titlu. Astfel, preţul mediu de vânzare a fost cu 1,6% mai mare faţă de cel din şedinţa precedentă, potrivit calculelor ZF. Acţiunile BRD se tranzacţionează la preţul de 15,36 lei, respectiv maximul din 2019, după ce de la începutul anului acestea au înregistrat un avans de 34,2% susţinut de tranzacţii în valoare de 1,13 miliarde lei. Spre comparaţie, indicele principal BET înregistrează plus 34,1% în aceeaşi perioadă. Emitentul are 10,6 miliarde lei capitalizare.