Bogdan Badea, noul CEO pe patru ani al perlei Hidroelectrica. Printre obiectivele mandatului sau, listarea companiei de 20 mld. lei - 11 iunie 2019

De la TradeVille.ro wiki
Versiunea din 9 octombrie 2023 10:08, autor: 127.0.0.1 (discuție) (The LinkTitles extension automatically added links to existing pages (https://github.com/bovender/LinkTitles).)

Şefia celei mai râvnite companii din energie, adjudecată Bogdan Badea, noul CEO pe patru ani al perlei Hidroelectrica. Printre obiectivele mandatului său, listarea companiei de 20 mld. lei Livro Popescu Tmi Oprea BOGDAN Badea, fost director interimar al Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică şi cea mai profitabilă companie de stat din România, a fost numit director general (CEO) pe următorii patru ani al companiei evaluate de acţionarul minoritar Fondul Proprietatea la circa 20 miliarde de lei. Mandatul lui Badea la cârma Hidroelectrica, care în 2018 a avut afaceri de 4,26 miliarde de lei şi un profit de 1,93 miliarde de lei, începe din 10 iunie 2019, iar printre obiectivele acestuia se numără şi listarea la bursă a companiei. ZF a scris în luna aprilie că Hidroelectrica, deţinută de statul român prin Ministerul Energiei (80% din acţiuni) şi de Fondul Proprietatea (20%), a început procesul de recrutare a unui nou CEO şi implicit a unui nou directorat. Cei cinci candidaţi pentru directorat erau nevoiţi să aibă 'expunere sindicală, expunere politică, dinamism, orientarea spre rezultate şi implicare". Anterior, Bogdan Badea a mai ocupat, din februarie până în iunie 2017, funcţia de manager departament management de proiect în cadrul Hidroelectrica, iar până pe 9 aprilie 2019 acesta a fost preşedinte interimar al directoratului. Până în aprilie 2019, directoratul Hidroelectrica a fost format din cinci membri care au avut contracte de mandat provizorii cu o durată de patru luni şi care au expirat pe 9 aprilie. Potrivit datelor de pe site-ul companiei, aceştia au fost remuneraţi cu câte o FOTO: Mediafax Foto BOGDAN BADEA, 41 de ani, a fost preşedinte interimar al directoratului Hidroelectrica din iulie 2017 până în aprilie 2019. El va conduce Hidroelectrica pentru următorii patru ani, iar printre obiectivele mandatului său se numără listarea companiei evaluate de acţionarul minoritar FP la 20 mld. lei. Indemnizaţie lunară de 36.240 de lei (circa 7.700 de euro), nefiind specificat dacă este valoarea netă sau brută. Bogdan Badea a fost secretar de stat pentru energie în ultimul guvern condus de Victor Ponta în perioada decembrie 2014 - noiembrie 2015, dar şi anterior, în intervalul iunie 2013 - februarie 2014. In perioada decembrie 2007 februarie 2009, Badea a fost membru în consiliul de administraţie al Enel Energie, iar din august 2008 până în februarie 2009 a ocupat aceeaşi funcţie în cadrul Enel Energie Muntenia. Intre septembrie 2008 şi aprilie 2009, a ocupat funcţia de preşedinte al consiliului de administraţie în cadrul Electrica Bio-Heat Bucureşti, iar între august 2007 şi martie 2009 a fost director strategie-dezvoltare la Electrica.