Autonom a atras 20 mil. euro de la investitori, oferind o dobanda de 4,45% pe an: BERD a participat la plasamentul privat cu 4,5 mil. euro - 11 noiembrie 2019

De la TradeVille.ro wiki
Versiunea din 16 mai 2023 19:44, autor: Admin (discuție | contribuții) (csv2wiki)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

Autonom a atras 20 mil. euro de la investitori, oferind o dobândă de 4,45% pe an: BERD a participat la plasamentul privat cu 4,5 mil. euro. BRD a fost coordonator unic al tranzacţiei, iar BT Capital Partners a avut calitatea de manager al plasamentului. Obligaţiunile vor fi listate la Bursă cu simbolul AUT24E în decembrie. COMPANIA de închirieri Autonom Services a încheiat prima sa emisiune de obligaţiuni (AUT24E) în cadrul unui plasament privat de 20 milioane euro, cu o maturitate de cinci ani şi un cupon de 4,45% plătibil anual, respectiv cea mai bună dobândă oferită de o companie antreprenorială românească până acum. Obligaţiunile urmează să fie listate pe segmentul principal al Bursei de Valori Bucureşti, potrivit unui comunicat de la Bursă. 'Am participat în ultimii ani la evenimentele organizate de ;BVB, apropiindu-ne de această comunitate, mai ales după ce Autonom Services a fost nominalizată în programul Made in Romania în 2017 şi, în acest context, am decis să ne diversificăm sursele de finanţare şi să creştem astfel maturitatea medie a finanţărilor noastre prin intermediul unei emisiuni de obligaţiuni, devenind astfel vizibili ca emitent pe piaţa de capital', spune Marius Ştefan, coacţionar şi fondator al Grupului Autonom International, din care face parte Autonom Services SA. ZF a scris încă de la finele lunii octombrie că Autonom pregăteşte venirea la bursă printr-o emisiune de obligaţiuni de 20 mii. euro. Vineri la ora 13:02, în sistemul bursei de la Bucureşti a fost procesată tranzacţia prin care Autonom DAN ŞTEFAN, acţionar majoritar şi unul dintre fondatorii Autonom: Recomandăm companiilor antreprenoriale să îşi îndrepte atenţia către Bursă, ca alternativă viabilă de finanţare a afacerilor lor. Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a participat la plasamentul privat cu 4,5 milioane de euro. în toamna anului trecut, Autonom a intrat în programul 'Blue Ribbon' al BERD, prin care are acces la consultanţă de business şi finanţări şi care este rezervat firmelor cu un potenţial ridicat de creştere. Astfel, Banca a acordat Autonom în cadrul programului un împrumut de 5 milioane de euro, potrivit informaţiilor transmise de instituţia de credit. Plasamentul privat a fost intermediat de BRD Groupe Societe Generale, în calitate de coordonator unic al tranzacţiei, şi de BT Capital Parteners, divizia de investment banking şi pieţe de capital a Grupului Financiar Banca Transilvania, în calitate de manager.