Ghergus, Confident Invest: Daca ar fi sa aleg acum o moneda in care sa-mi tin banii ar fi leul - 11 august 2011

Versiunea din 12 mai 2023 10:50, autor: Admin (discuție | contribuții) (csv2wiki)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

Nicolae Ghergus, directorul general al firmei de brokeraj Confident Invest, spune ca economia romaneasca pare sa se fi stabilizat si ca are indredere in moneda nationala, adr ramanem in continuare vulnerabili la contextul international. "Pe termen scurt prevad o volatilitate ridicata si o corelare cvasiinstantanee la evolutia celorlalte burse si a derivatelor futures ale acestora. Va fi o perioada propice pentru speculatori. Pe termen mediu vad un usor trend pozitiv dar cum spuneam cu volatilitate foarte mare. Fundamental economia romaneasca pare stabilizata si daca ar fi sa aleg acum o moneda in care sa-mi tin banii ar fi leul", spune Ghergus. Potrivit lui, cea mai buna abordare pe care trebuie sa o ia investitorii in aceasta perioada este cea "top-down", in sensul ca devine mai putin importanta alegerea unui emitent anume spre deosebire de importanta contextului international. "Avem o dependenta totala fata de ce se intampla in zona euro si in Statele Unite. In perioada urmatoare trebuie sa se definitiveze calea pe care o vor adopta cei doi mari poli financiari. Calea inflatiei ar putea genera o crestere a burselor chiar daca in termeni reali valorile companiilor vor fi aproximativ aceleasi, in timp ce calea reducerii cheltuielilor publice si pe termen lung a datoriilor, ar genera o scadere economica si implicit una a burselor. FED pare sa mearga in acest moment pe calea stimulentelor monetare care genereaza inflatie in timp ce BCE pare sa abordeze calea reducerii deficitelor bugetare si limitarea datoriilor suverane dar si mentinerea unei dobanzi mai ridicate pentru a tine sub control inflatia. Diferentele de abordare ale celor doi mari poli genereaza aceste efecte de moment pe burse", explica seful Confident Invest.