(AAPL) a cheltuit intr-un singur an de trei ori mai mult decat IBM pe rascumpararea de actiuni - 22 decembrie 2014

Versiunea din 29 aprilie 2023 13:28, autor: Admin (discuție | contribuții) (csv2wiki)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

Apple a cheltuit peste 56 de miliarde de dolari pentru rascumpararea de actiuni intr-o perioada de 12 luni incheiata la sfarsitul trimestrului al treilea, cel mai mult in randul companiilor incluse in indicele Standard&Poor’s 500, potrivit datelor detinute de compania de analiza financiara FactSet, scrie Mediafax. La imboldul investitorului Carl Icahn, Apple a suplimentat in luna aprilie programul de rascumparare de titluri la 90 de miliarde de dolari si a decis accelerarea returnarii de bani actionarilor, relateaza MarketWatch. Suma de 56 de miliarde de dolari alocata de Apple in decurs de un an este de aproape trei ori mai mare decat cea cheltuita de IBM, de 19,2 miliarde de dolari.Apple a rascumparat in trimestrul trecut actiuni in valoare de 17 miliarde de dolari, de aproape doua ori si jumatate mai mult fata de aceeasi perioada a anului trecut. Suma este a doua ca marime intre cele cheltuite intr-un trimestru de companiile membre ale Standard&Poor’s 500 dupa anul 2005, cand FactSet a inceput sa urmareasca date de acest tip. Pe primul loc se afla tot Apple, care in primul trimestru a stabilit un record de 18,6 miliarde de dolari alocate in cadrul programului de rascumparare.Brian Colello, analist la Morningstar, a spus ca nu este surprinzator ca cea mai valoroasa companie din lume conduce o astfel de lista, avand in vedere rezervele enorme de capital pe care le detine. El considera insa ca rascumpararile au avut o mare contributie la performantele foarte bune ale actiunilor Apple in 2014.Actiunile Apple s-au apreciat cu peste 43% in ultimele 12 luni, ajustate la o scindare a titlurilor in raport de 7 la 1, care a avut in prima parte a acestui an.PUBLICITATE Apple este cea mai valoroasa companie din lume, cu o capitalizare de piata de 641,7 miliarde de dolari, de peste doua ori mai mare fata de urmatoarele clasate, Microsoft si Exxon Mobil, ambele cu capitalizari de circa 377 miliarde de dolari.In total, companiile din S&P 500 au cheltuit 143,4 miliarde de dolari pentru rascumparari de actiuni in trimestrul precedent si 567,2 miliarde de dolari in 12 luni. Sumele sunt cu 16%, respectiv 27% mai mari fata de perioadele corespunzatoare ale anului trecut. Contributia Apple la aceste sume este de 11,8%, respectiv 8,1%.Apetitul investitorului Icahn pentru profit este rareori satisfacut. In octombrie, miliardarul a trimis o noua scrisoare directorului general al Apple, Tim Cook, in care afirma ca pretul actiunilor ar fi mult mai mare daca Apple ar fi cheltuit in total 100 de miliarde de dolari pentru rascumparari de titluri. Suma ar fi fost echivalenta cu 64% din capitalul in numerar, echivalent de numerar si titluri tranzactionabile al companiei, de 155 de miliarde de dolari.