Cererea mondiala de aur, in picaj: fondurile de investitii au vandut 577 tone in primul semestru - 16 august 2013

De la TradeVille.ro wiki
Versiunea din 16 mai 2023 19:17, autor: Admin (discuție | contribuții) (csv2wiki)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

Cererea pentru aur la nivel mondial s-a prabusit la 856 tone in trimestrul al doilea, atingand minimul ultimilor patru ani pe fondul vanzarilor fara precedent facute de fondurile de investitii tranzactionabile (ETF-uri). Cotatia metalului galben a scazut cu 25% in acest interval. ETF-urile au vandut 402 tone de aur in T2, potrivit statisticilor emise de World Gold Council, in contextul in care investitorii si-au lichidat pozitiile pe metalul galben pentru a lua parte la raliul pietelor de actiuni. Cantitatea vanduta de fondurile de investitii in al doilea trimestru este echivalentul a de patru ori rezerva de care dispune BNR. Vanzarile fara pre­cedent din primul trimestru s-au regasit intr-o scadere cu 25% a cotatiei aurului. Pe 15 aprilie cotatia aurului a inregistrat cea mai mare scadere (-9,3%) din ultimii treizeci de ani. Vanzarile facute de fondurile de investitii in T2 sunt de 2,2 ori mai mari decat vanzarile din primul trimestru, de 177 tone. Cumuland, in primul semestru fondurile de investitii au vandut 577 tone, nivel fara precedent. De la caderea burselor in 2008, ETF-urile au fost printre principalii contributori la avansul inregistrat de cotatia aurului. In primul trimestru din 2009, cererea din partea ETF-urilor a atins pragul record de 465 de tone, la doar cateva luni distanta de prabusirea bancii de investitii Lehman Brothers. Un alt factor care a tras in jos cererea pentru metalul galben in al doilea trimestru a fost temperarea achizitiilor facute de bancile centrale ale lumii. In al doilea trimestru, bancile centrale au cumparat o cantitate neta de 71 de tone, la jumatate fata de cantitatea cumparata in al doilea trimestru al anului trecut. Pe de alta parte, aurul in forma fizica, bijuterii si lingouri, a atras tot mai mult interes din partea investitorilor. Astfel, cererea din India a crescut cu 71%, iar piata chineza a urcat cu 87%, cumparatorii din cele doua tari investind in principal in lingouri si monede din aur, noteaza Bloomberg, care citeaza raportul trimestrial al World Gold Council. Cererea de lingouri si monede din aur a atins un nou record, iar livrarile de bijuterii au urcat la cel mai ridicat nivel din 2008. Productia de aur a scazut cu 6%, pana la 1.025,5 tone in al doilea trimestru. Pretul aurului pe piata spot a scazut in acest an la Londra cu 2%, la 1.323,56 dolari pe uncie (aproximativ 42,5 dolari pe gram). Pe 28 iunie, aurul a atins cel mai redus pret din ultimele 34 de luni, de 1.180,5 dolari pe uncie.