Cei mai mari creditori ai bugetului cer reduceri de impozite pentru investitiile populatiei - 03 octombrie 2014

De la TradeVille.ro wiki
Versiunea din 16 mai 2023 19:44, autor: Admin (discuție | contribuții) (csv2wiki)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

Managerii fondurilor mutuale, cei mai mari investitori institutionali locali cu active de 17 miliarde de lei in gestiune, alaturi de Asociatia analistilor financiari certificati CFA Romania poarta discutii cu Ministerul Finantelor pentru introducerea unor masuri fiscale de uniformizare a impozitului aplicat veniturilor obtinute de investitorii persoane fizice si de reducere a cotei pentru perioadele de investitii mai lungi. Scopul propunerilor de reduceri fiscale facute de Asociatia Administratorilor de Fonduri si de CFA Romania este de a incuraja investitiile pe termene mai lungi, de peste trei ani. Astfel este asigurata o sursa constanta si predictibila de finantare a datoriei publice, prin in-vestitiile in titlurile de stat, si a eco-nomiei reale, prin investitiile in actiuni si obligatiuni corporative, spun cele doua asociatii. Si reprezentantii Bursei de Valori Bucuresti au trimis Ministerului Finantelor propuneri similare. In prezent, fondurile mutuale, care atrag resurse financiare de ordinul a cateva sute de milioane de lei lunar de la investitorii mici, detin circa 15% din datoria publica alaturi de pensiile private, pondere nu foarte indepartata de cea a investitorilor straini 23%. Peste 250.000 de romani investesc in fondurile mutuale.Investitiile romanilor in depozite bancare, fonduri mutuale, actiuni, obligatiuni emise de companii sunt acum impozitate cu 16%, in timp ce investitiile in titlurile de stat, obligatiunile municipale si produsele de asigurari unit-linked sunt scutite de impozit. In prezent, activele financiare ale populatiei sunt reprezentate intr-o proportie covarsitoare de plasamente in depozite bancare. Pe termen mediu, de 3-5 ani, aceste stimulente fiscale ar putea creste detinerile de actiuni si obligatiuni ale populatiei cu 10% din averea lor financiara. O astfel de crestere s-ar putea constitui in aproximativ 3 miliarde de euro surse de finantare a economiei reale, a spus Mihail Ion (desen dreapta ), presedintele CFA Romania, asociatie din care fac parte peste 150 de analisti financiari certificati. El este si presedinte al societatii de administrare Raiffeisen Asset Management, cu active de 5,3 miliarde de lei.Incurajarea investitiilor pe termen lung este importanta pentru ca astfel este redusa dependenta economiei locale de sursele externe de finantare. Marea parte a populatiei face economii sau investitii pe durate mai mici de trei ani. Urmeaza apoi plasamentele populatiei in fondurile de pensii private cu maturitati de circa 30 de ani. Problema este ca intre maturitati de trei si 30 de ani este un mare gol si ca putine persoane isi orienteaza investitiile pe termene mai mari de timp, facand astfel impredictibile resursele de finantare pe termen lung, a spus Dragos Neacsu (desen stanga), presedintele Asociatiei Administratorilor de Fonduri si al societatii de administrare Erste Asset Management, cu active in gestiune de peste 7,3 miliarde de lei. Pana in 2009, piata locala de capital a beneficiat de reduceri fiscale: impozit de 1% pentru veniturile de capital obtinute in urma unor detineri mai mari de un an, scutirea in 2009 de la plata impozitului pentru veniturile obtinute de populatie din fondurile de investitii.