Barbut, AdePlast: Noi am fost pregatiti pentru bursa, insa bursa se pare ca nu a fost pregatita pentru AdePlastaEuro - 17 octombrie 2013

De la TradeVille.ro wiki
Versiunea din 16 mai 2023 18:28, autor: Admin (discuție | contribuții) (csv2wiki)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

Marcel Barbut, proprietarul si directorul executiv al producatorului de materiale de constructii AdePlast, a declarat ca bursa nu este inca pregatita pentru a fi o alternativa de finantare pentru companiile private din Romania, drept reactie la esecul ofertei de vanzare de actiuni derulata de companie. "Fara bursa, AdePlast isi pastreaza targetul de crestere anual, la noua luni raportand un plus de 40 de procente a cifrei de afaceri. Noi am fost pregatiti pentru bursa, insa bursa se pare ca nu a fost pregatita pentru AdePlast. Din pacate, cred ca nu suntem inca in stadiul in care bursa sa fie o alternativa viabila pentru finantarea companiilor private din Romania". Oferta intiala de vanzare de actiuni (IPO) derulata de producatorul de materiale de constructii AdePlast pentru listarea la Bursa de Valori Bucuresti (BVB) a esuat, din cauza ca investitorii au subscris mai putin de 70% din actiunile scoase la vanzare de companie, nivelul minim de inchidere cu succes a operatiunii. Oferta s-a derulata in perioada 2 - 15 octombrie si viza atragerea unei sume de 13-15 milioane de euro de la investitorii de pe bursa. Oferta a fost structurata pe doua transe: 15% din actiuni au fost destinate investitorilor mici de retail si restul de 85% a fost adresat investitorilor institutionali. Transa mica (ordine de sub 500.000 de lei) a fost suprasubscrisa cu 4%, micii investitori cumparand aproape 2,58 milioane de actiuni, fata de 2,47 milioane de titluri disponibile pe transa lor. In total au fost plasate 393 de ordine, in valoare cumulata de aproape 10,5 milioane lei (2,3 milioane euro). Micii investitori au subscris la pretul maxim din oferta, de 4,06 lei/actiune, iar pentru ordinele plasate in primele patru zile ale ofertei urmau sa beneficieze de un discount de 3% din pretul stabilit la finalul ofertei in functie de subscrierile de pe transa investitorilor mari. Pentru ordinele plasate din a cincea zi a ofertei, discountul a fost de 2%. "Trebuie subliniat ca oferta de retail s-a subscris peste 100%. Asta inseamna ca romanii au fost interesati de Adeplast si au un apetit investitonal in acest sector. Oamenii au avut incredere in noi. Dar pentru ca un asemenea demers sa fie valid, este nevoie de mai mult decat atat. Odata cu acest demers, cu IPO-ul nostru, primul dupa 5 ani de seceta, am vazut interes din partea publicului pentru activitatea de pe bursa. Ar fi util intregii piete de capital ca decidentii din acest domeniu sa faciliteze accesul catre activitatea bursiera pentru un public mult mai larg. Ma refer la companii, pe de o parte, si la retail, pe de alta", a mai spus antreprenorul