OMV si Compania Nationala Iraniana de Petrol au semnat acorduri pentru explorarea unor perimetre petrolifere in Iran - 05 mai 2016

Versiunea din 16 mai 2023 19:05, autor: Admin (discuție | contribuții) (csv2wiki)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

Compania petroliera austriaca OMV, actionarul majoritar al Petrom, si Compania Nationala Iraniana de Petrol (NIOC) au semnat, la Teheran, o serie de acorduri privind explorarea in comun a unor perimetre petrolifere in Iran, potrivit unui comunicat al OMV. Astfel, cele doua companii au semnat un memorandum de intelegere privind evaluarea unor perimetre petrolifere din regiunea Zagros din vestul Iranului. Totodata, documentul vizeaza si cooperarea in domeniul cercetarii tehnologice si al schimburilor de titei si produse petroliere. "Memorandumul de intelegere este un pas important pentru ca OMV sa-si reia activitatile in Iran si sa continue cooperarea pe termen lung cu NIOC, pe fondul experientei pozitive pe care am avut-o in trecut in aceasta tara. Suntem nerabdatori sa evaluam oportunitatile pe care le are OMV in Iran si sa evaluam daca exista potential pentru explorarea si productia de petrol si gaz", a declarat directorul general al OMV, Reiner Seele. in plus, cele doua companii au semnat un acord pentru evaluarea potentialului de hidrocarburi din regiunea Fars, pentru care a fost agreat un program pe o durata de doi ani. "Acest acord este continuarea unei cooperari de lunga durata cu NIOC. OMV si NIOC vor combina expertiza in ceea ce priveste explorarea pentru a evalua in comun câmpurile din regiunea iraniana Fars", a declarat, la rândul sau, Johann Pleininger, membru in boardul OMV, responsabil cu activitatea de upstream. OMV, una dintre cele mai mari companii industriale listate din Austria, detine 51,01% din actiunile OMV Petrom, statul român, prin Ministerul Energiei, detine 20,64%, Fondul Proprietatea are 18,99%, iar 9,36% se tranzactioneaza liber la Bursa de Valori Bucuresti.