Bursa atinge vineri noi maxime ale anului: sectorul energetic, impulsionat de anuntul privind relaxarea regimului fiscal pentru proiectele petroliere offshore - 23 septembrie 2019

Versiunea din 16 mai 2023 19:38, autor: Admin (discuție | contribuții) (csv2wiki)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

Bursa atinge vineri noi maxime ale anului: Sectorul energetic, impulsionat de anunţul privind relaxarea regimului fiscal pentru proiectele petroliere offshore Tibi Oprea INDICELE principal BET, referinţa bursei locale, s-a apreciat în şedinţa de tranzacţionare de vineri cu 0,94%, la un nou maxim al anului de 9.446,34 de puncte, în principal ca urmare a evoluţiei acţiunilor Sphera (2,88%), Romgaz (2,26%) şi Transgaz (1,99%). La polul opus, acţiunile MedLife au înregistrat minus 1,49%, Transelectrica a înregistrat minus 1,43%, în timp ce Purcari a scăzut cu 1,28%. Toţi indicii bursieri au înregistrat creşteri în sesiunea de vineri. Cea mai bună evoluţie, de 1,48% a avut-o BET-NG, indice care urmăreşte evoluţia companiilor din sectorul energetic, în contextul în care Ministerul Energiei a lansat în dezbatere un 'proiect de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 256/2018 privind unele măsuri necesare pentru implementarea operaţiunilor petroliere de către titularii de acorduri petroliere referitoare la perimetre petrolifere offshore şi Legii Petrolului nr. 238/2004". In urma propunerii de relaxare a regimului fiscal, titlurile Romgaz, Nuclearelectrica, Electrica şi Petrom au atins noi maxime ale ultimelor cel puţin şase luni. De asemenea, acţiunile BRD şi cele ale Grupului Sphera au crescut până la noi maxime ale perioadei menţionate. Tranzacţiile cu acţiuni au fost în sumă de 55,55 mii. lei, în creştere cu 89,6% faţă de şedinţa precedentă, peste o treime din acest rulaj fiind asigurat de tranzacţii cu acţiuni BRD (8 mii. lei), Romgaz (7,2 mii. lei) şi Fondul Proprietatea (7 mii. lei).