CONFIRMARE Grupul TTS, unul dintre cei mai mari operatori de transport din tara, vine la bursa. In actionariat - un fost ministru de Finante. Operatiune conditionata - 05 aprilie 2021

De la TradeVille.ro wiki
Versiunea din 16 mai 2023 19:32, autor: Admin (discuție | contribuții) (csv2wiki)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

Grupul de companii Transport Trade Services, prin care omul de afaceri constănțean Alexandru Mircea Mihăilescu controlează inclusiv Navrom, operatorul de transport de pasageri și mărfuri din Delta Dunării, a semnat actele pentru listarea pe bursă, confirmând informațiile anunțate anterior de Profit.ro. Admiterea la tranzacționare este condiționată de finalizarea cu succes a unei oferte publice inițiale secundare, derulată de acționarii grupului pentru participațiile proprii. Operațiunea este avizată încă din 2017, fiind anunțată atunci de Profit.ro. Conform deciziei, listarea va fi precedată, ca o condiție, de finalizarea cu succes a unei oferte publice inițiale. Profit.ro a anunțat tot atunci că International Finance Corporation (IFC), divizia de investiții a Băncii Mondiale, a ieșit din acționariatul grupului, vânzându-și întreaga participație, de 6%, pentru aproape 9,4 milioane de euro. Acțiunile au fost preluate de grup, prin răscumpărarea acțiunilor proprii. Din acționariatul grupului face parte și fostul ministru al Finanțelor Viorel Ștefan (10% din acțiuni), originar din Galați, remaniat în vara acestui an. În 1980-1991, Viorel Ștefan a fost economist la Navrom Galați, iar ulterior a fost director general al companiei. IFC a intrat în acționariatul grupului de companii în urmă cu 9 ani, printr-un aport de capital de 12 milioane euro. Grupul TTS este unul dintre cei mai mari operatori de transport naval din România, având însă operațiuni și în transportul feroviar, prin firma Transfer International Spedition (TIS). Din grup fac parte companiile Navrom Galați, TTS Constanța, Canopus Star Constanța, Trans Europa Port Galați, Cernavodă Shipyard, Bunker Trade Logistic Constanța, Cargorom Antwerp (Belgia), TTS Viena, Agrimol Trade București, Transterminal Chișinău. În 2019, conform celor mai recente date, grupul a avut afaceri de 382,9 milioane lei și un profit net de 28,3 milioane lei. Profit.ro a anunțat recent că proprietarul TTS, Alexandru Mircea Mihăilescu, va construi, împreună cu fiul său, un hotel cu 8 etaje pe Bulevardul Expoziției din București, în zona complexului Romexpo.