Vanzoleala politica a adus un rulaj la bursa cu 134% mai mare in septembrie: doua banci, in topul celor mai tranzactionate actiuni - 04 octombrie 2017

De la TradeVille.ro wiki
Versiunea din 16 mai 2023 19:37, autor: Admin (discuție | contribuții) (csv2wiki)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

- În primele două săptămâni din septembrie preţurile acţiunilor Băncii Transilvania şi BRD scădeau pe fondul declaraţiilor politice - Ulterior a urmat declaraţia privind Pilonul II de pensii: „Va deveni opţional“ - Instituţionalii au vândut acţiuni, spune un broker. OMV Petrom, Banca Transilvania şi BRD au fost cele mai tranzacţionate acţiuni de la bursa românească în luna septembrie, cu o valoare cumulată a rulajelor de aproape 900 milioane de lei, adică 40% din total, potrivit datelor BVB. Pe parcursul lunii septembrie valoarea totală tranzacţionată a fost de 2 mld. lei pe segmentul principal, cu 134% peste luna precedentă, evoluţie determinată în mare parte de declaraţiile venite din partea mediului politic îndreptate împotriva sectorului bancar, reprezentat la BVB de cel mai lichid emitent- Banca Transilvania, dar îndreptate şi împotriva adminis­tratorilor de pensii Pilon II, printre cei mai activi investitori de la bursa românească.