Rothschild si Lazard se bat pentru a fi consultantul Hidroelectrica la iesirea pe Bursa - 04 decembrie 2019

De la TradeVille.ro wiki
Versiunea din 16 mai 2023 19:30, autor: Admin (discuție | contribuții) (csv2wiki)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

HIDROELECTRICA, producătorul de energie evaluat la 4,3 miliarde de euro, vrea să angajeze un consultant internaţional care să pregătească compania pentru procesul de vânzare de acţiuni şi listare la Bursă. Băncile de investiţii Rothschild şi Lazard şi-au exprimat interesul pentru acest mandat, pe listă mai fiind şi un al treilea consultant, STJ, conform unor surse din piaţa de capital. Acest consultant de equity este total diferit de consultantul care va fi selectat ulterior pentru procesul de vânzare de acţiuni şi listare la Bursă. Rothschild şi Lazard sunt cele mai mari nume din lume în acest domeniu. Rothschild a avut câteva mandate în România în ultimii ani, printre care cel de adviser al acţionarilor Sphera Group (Pizza Hut, Taco Bell, KFC) în procesul de vânzare de acţiuni şi listare la Bursă. Rothschild are un birou la Bucureşti, iar unul dintre parteneri Arielle De Rothschild a fost ani de zile membru în boardul Electrica.Lazard are poziţie mai puternică pe piaţa americană decât în Europa, dar noul CEO - Peter Orszag, fost consilier economic al preşedintelui Barrack Obama şi ministru al bugetului SUA, a declarat în noiembrie 2019 în Financial Times că vrea să câştige mai multe mandate în Europa. Hidroelectrica a avut la nouă luni afaceri de 3,3 miliarde de lei cu un profit de 1,3 miliarde de lei. în catalogul ZF 100 cele mai valoroase companii din România - 2019, Hidroelectrica se poziţionează pe locul trei după UiPath (6,3 mld. euro) şi după OMV Petrom (5 mld. euro). HIDROELECTRICA, cea mai valoroasă companie pe care o deţine statul, vrea să angajeze un consultant internaţional cu ajutorul căruia să deruleze procesul de vânzare a unui pachet de acţiuni şi ulterior de listare la Bursă. Conform unor surse din piaţa de capital, băncile de investiţii Rothschild şi Lazard şi-au exprimat interesul de a fi consultanţi. Pe listă mai există şi un al treilea consultant - STJ. Pe pagina de internet a acestora se arată că au intermediat circa 750 de oferte de circa 250 miliarde de dolari. In câteva zile Hidroelectrica va scoate oficial la licitaţie acest contract. Acest consultant este diferit de consultanţii care vor fi aleşi ulterior pentru vânzare de acţiuni în oferta publică şi de listare la Bursă. Guvernul PNL a declarat că vrea să listeze la bursă cât mai repede Hidroelectrica, acest lucru fiind asumat în programul de guvernare. O listare a 10% din acţiuni ar însemna de la 400 milioane de euro în sus, având în vedere că operatorul de energie este evaluat acum la 4,3 miliarde de euro. Rothschild şi Lazard sunt printre cele mai mari nume din lume pe zona de consultanţă de equity. Rothschild a fost consultantul acţionarilor Sphera Group (Pizza Hut, KFC, Taco Bell) în procesul din toamna lui 2017 de vânzare de acţiuni şi listare la Bursa de la Bucureşti, o tranzacţie de 285 milioane de lei. Rotschild are un birou în România, iar cel care acoperă piaţa românească este Alexandru Rus. De asemenea, Arielle Malard De Rothschild, unul din şefii Rothschild, a fost mai mulţi ani în boardul Electrica, având relaţii foarte bune pe piaţa românească. Lazard este un nume la fel de mare ca Rothschild pe acest segment de consultanţă, dar acţionează mai mult pe piaţa americană. Noul şef al Lazard este Peter Orszag, care a fost consultantul economic principal al fostului preşedinte^ Barrack Obama şi şef al bugetului SUA. într-un interviu din luna noiembrie pentru Financial Times Orszag spune că doreşte să intre mai mult în Europa şi să se bată cu Rothschild în câştigarea mandatelor de consultanţă. Lazard nu are un birou la Bucureşti, ei acţionând de la Londra. Hidroelectrica este o companie care a avut afaceri de 4,26 mld. lei în 2018 cu un profit net de 1,93 miliarde de lei. La nouă luni din 2019, compania a avut afaceri 3,3 miliarde de lei cu un profit de 1,3 miliarde de lei. Fondul Proprietatea, acţionar minoritar la Hidroelectrica, evaluează deţinerea de 20% pe care o are la compania de stat la circa 4,14 mld. lei, ceea ce înseamnă că cel mai mare producător de energie electrică din România este evaluat la circa 20,6 miliarde de lei. In catalogul ZF 100 cele mai valoroase companii din România - ediţia 2019, Hidroelectrica are o valoare de 20,6 miliarde de Iei (4,3 mld. euro) şi ocupă locul trei în acest clasament, fiind pe podium alături de UiPath (29,8 mld. lei) şi OMV Petrom (23,85 mld. lei). O listare a Hidroelectrica la Bursă ar apropia România de statutul de piaţă emergentă care ar atrage o grupă mult mai puternică de investitori şi de fonduri de investiţii. Pe vremea guvernului Ponta s-a mai încercat o listare la Bursă prin vânzarea unui pachet de 10% din acţiuni prin majorare de capital. La vremea respectivă, contractul de listare a fost câştigat de consorţiul format din Morgan Stanley şi Raiffeisen, dar el a expirat întrucât guvernele ulterioare nu au mai luat nicio decizie privind această operaţiune.