Electrica, minus 4,2% miercuri la BVB dupa ce a raportat o scadere cu 59% a profitului net in S1/2021 - 19 august 2021

Versiunea din 16 mai 2023 19:47, autor: Admin (discuție | contribuții) (csv2wiki)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

Rezultatul a fost influenţat de creşterea costurilor cu achiziţia de energie electrică. Electrica (simbol bursier EL), furnizor şi distribuitor de energie electrică al cărui cel mai mare acţionar este Ministerul Energiei (48,8%), a raportat pentru S1/2021 un profit net consolidat de 76 mil. lei, în scădere cu 59,8% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, generată în principal de creşterea semnificativă a costurilor cu achiziţia de energie electrică. Miercuri, în a doua zi de după publicarea rezultatelor, acţiunile EL înregistrau la ora 17.00 o scădere de 4,2%, pe fondul unui rulaj de 1,7 mil. lei, potrivit datelor BVB. „În contextul transformărilor profunde şi rapide din piaţa de energie, unul dominat de impre­dictibilitate, preţurile de tranzacţio­nare a energiei au crescut semnifi­cativ, atingând, inclusiv pe piaţa in­ternă, valori record în ultima pe­rioadă. Această evoluţie, greu de anti­cipat, determinată de factori externi companiei, a generat o creştere notabilă a costurilor cu achiziţia de energie electrică. În pofida politicilor noastre de management al riscurilor, o parte din efect s-a simţit şi asupra rezultatelor financiare din primul semestru“, a declarat Corina Popescu, director general al Electrica.