Discutarea pragului la SIF-uri in Comisia de buget finante, amanata pe termen nedefinit - 23 februarie 2010

De la TradeVille.ro wiki
Versiunea din 9 mai 2023 05:28, autor: Admin (discuție | contribuții) (csv2wiki)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

Discutiile de saptamana trecuta dintre membrii Comisiei de buget finante si reprezentanti ai celor cinci societati de investitii financiare, ai Comisiei Nationale a Valorilor Mobiliare, ai investitorilor si ai comunitatii brokerilor s-au soldat cu un acord de principiu. Insa dezbaterea proiectului legislativ de majorare a pragului de detinere in Comisie a fost amanata fara termen precis. Deputatul Adrian Nitu, secretarul CBF, a declarat pentru „Financiarul” ca rezultatul acelor discutii a reliefat complexitatea problemei. „Nu este doar problema modificarii pragului la SIF-uri, mai trebuie amendate si alte articole din Legea pietei de capital (L297/2004)”, a explicat Nitu. Deputatul PD-L a adaugat ca au fost stabilite doar niste principii si ca cel mai probabil proiectul legislativ nu va intra in discutii in Comisie in urmatoarele doua saptamani. Presedintele Asociatiei Investitorilor, Dumitru Beze, a declarat ca, ulterior acestor discutii, membrii Comisiei de buget finante din Camera Deputatilor au decis sa documenteze problema si sa vina cu o propunere pe care sa o discute intr-o alta serie de intalniri in decursul urmatoarelor saptamani. In schimb, Mihai Fercala, presedintele SIF Transilvania, atrage atentia asupra posibilului efect al discutiilor pe tema pragului de detinere. „Dupa discutiile de saptamana trecuta, eu am inteles ca nu vor spune nici da, nici nu. Au ramas in faza de documentare. Probabil ca vor folosi acest prilej pentru a face modificari la Legea pietei de capital”, a declarat presedintele SIF Transilvania. Mihai Fercala sustine insa ca aceste discutii ar trebui sa aiba loc dupa desfasurarea adunarilor generale anuale (de obicei programate pentru sfarsitul lunii aprilie). „Pragul de detinere este un subiect sensibil si nu ar trebui discutat inainte de adunarile generale de la SIF-uri. Orice exprimare de opinie in aceasta perioada influenteaza pretul de cotatie, iar aceste exprimari sunt la limita manipularii”, a explicat Mihai Fercala. La inceputul lunii februarie, Comisia juridica a Camerei Deputatilor a dat aviz favorabil proiectului legislativ de majorare a pragului de detinere. O saptamana mai tarziu, Co­misia economica a decis avizarea negativa a acestui proiect. Potrivit initiatorului proiectului, senatorul Ovidiu Marian, este posibil ca membrii Comisiei de buget finante sa aduca o serie de amendamente la acest proiect, care sa vizeze si alte articole din Legea pietei de capital, amendamente care vor trebui ulterior discutate. Principii agreate Societatile de investitii financiare, ca de altfel toate companiile listate pe piata de capital, apartin actionarilor.Pentru ca SIF-urile se considera si incadrabile in categoria organismelor de plasament colectiv, este nevoie de o mai buna definire a administrarii acestor entitati. Este nevoie de reglementari mai precise cu privire la tranzactionarea actiunilor SIF la Bursa de Valori Bucuresti,in special in ceea ce priveste actiunile concertate.