De ce diversificarea activitatii nu este o idee foarte buna pe termen lung pentru companii - 16 iulie 2010

Versiunea din 9 mai 2023 23:21, autor: Admin (discuție | contribuții) (csv2wiki)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

Multe firme au fost „rasfatate” de boomul economic inainte de criza Diversificarea a functionat pana acum pentru companiile listate la Bursa, dar asta fie pentru ca managerii au fost „norocosi”, spun consultantii de management de la Contrast Group, fie, in cazuri mai rare, chiar erau pregatiti pentru inrautatirea conditiilor de piata. Cu toate acestea, studiile au aratat ca axarea pe afacerea de baza este cheia pentru performanta pe termen lung. Potrivit unui studiu realizat de Contrast, companiile incluse in categoria „alte sectoare”, unde sunt si firmele care activeaza in mai multe domenii principale de activitate, s-au clasat pe locul al doilea intr-un top al performantei strategice in perioada 2007-2009. Mai mult, anul trecut, aceste companii s-au clasat pe primul loc in clasamentul sectorial. Topul arata care dintre companiile analizate a avut o strategie sanatoasa de crestere, capabila sa aduca valoare durabila pentru actionari. In realizarea lui, Contrast a analizat primele 40 de companii de la BVB si primele 10 societati de pe RASDAQ, in functie de cifra de afaceri si lichiditatea de pe piata. Au fost luati in calcul patru indicatori principali: rentabilitatea reala a capitalului, rentabilitatea capitalului propriu, indicatorul combinat de crestere si randamentul actiunilor. Ce sectoare s-au clasat cel mai bine in top In perioada 2007-2009, sectorul alimentar a inregistrat cel mai mare punctaj, de 50,5 (dintr-un maxim de 84 care se putea obtine), pe locul doi fiind „alte sectoare”, cu un scor de 48,3, urmat de sectorul energetic, cu 43,7 de puncte. Punctajul pe fiecare sector a fost calculat in functie de scorul obtinut de fiecare companie inclusa in acel sector. Strict pe anul 2009, categoria „alte sectoare” a inregistrat un punctaj de 52,8, in timp ce sectorul alimentar a coborat puternic pana la 36,8, sub valoarea mediana. Segmentul „alte sectoare” include companiile care produc bunuri de larg consum (cum e cazul Vrancart Adjud), ofera diverse alte servicii si, respectiv, pe cele care activeaza in mai multe domenii de activitate (de exemplu, Dafora Medias). „Daca in Romania diversificarea activitatii a functionat, acest lucru s-a datorat fie faptului ca managerii au fost norocosi, fie ca au fost pregatiti. Dar, in opinia noastra, o strategie axata pe core business este cea mai buna garantie pentru o performanta strategica buna”, a spus Thomas Gabriel, Managing Partner Contrast Group, liderul pietei consultantei de management din Austria. Criza a schimbat radical lucrurile Consultantii spun ca firmele care au succes pe termen lung sunt cele care, in primul rand, au o strategie clara si cunosc foarte bine piata pe care se afla. Potrivit acestora, rezultatele bune din 2006-2007 au fost generate de boomul economic, cand aproape toate pietele cresteau, iar managerii nu dadeau atentie eficientei costurilor. Criza a schimbat insa lucrurile, iar companiile care cautau cresterea cu orice pret au resimtit cel mai puternic efectele acesteia. Sectorul constructiilor, de exemplu, a inregistrat cea mai puternica scadere in topul Contrast, coborand de pe primul loc in clasamentul pe 2006-2008, pana pe pozitia a sasea in 2007-2009, anul trecut fiind chiar pe ultimul loc. Din acest sector fac parte companii precum Impact si Comnord Bucuresti. Analistii mentioneaza ca dupa expansiunea din perioada 2006-2008, sectorul constructii a inregistrat anul trecut o reducere drastica, scazand cu 17% fata de 2008, pana la valoarea de 12,2 miliarde de euro. Reducerea cererii solvabile si cresterea costului finantarii au dus implicit la reducerea proiectelor de investitii si chiar la intreruperea lucrarilor incepute pe unele santiere. Un sector care are aceeasi pozitie in clasamentele din perioada 2007-2009 si, respectiv, strict 2009 este cel energetic, care este reprezentat pe piata de capital de companii apartinand celor doua segmente principale: utilitati si petrolier. Consultantii mentioneaza ca sectorul petrolier in Romania este unul dintre cele mai dezvoltate si mature, principalii jucatori de pe aceasta piata continuand anul trecut concentrarea asupra activitatii de baza, restructurarea operatiunilor si cresterea eficientei in zonele de explorare si rafinare. „Performanta strategica inseamna termen mediu si lung, nu castiguri pe termen scurt. Credem ca performanta strategica este cheia si companiile cele mai de succes din lumea se concentreaza pe asta”, a spus Remus Laes, Managing Partner Contrast Romania. Potrivit acestor consultanti, multe companii din Romania, care inainte de criza fusesera rasfatate, au inceput sa-si faca temele si au devenit constiente ca pentru a avea o performata de top trebuie sa puna accent si pe gestiunea structurii de costuri, nu doar pe cresterea activitatii.