Posta va fi reorganizata pe centre de profit. Ministrul vrea eliminarea partenerilor care capuseaza compania - 13 septembrie 2017

Versiunea din 6 octombrie 2023 11:40, autor: 127.0.0.1 (discuție) (The LinkTitles extension automatically added links to existing pages (https://github.com/bovender/LinkTitles).)

Ministerul Comunicațiilor va iniția, după schimbarea conducerii Poștei, un plan strategic de redresare a operatorului, cu organizarea activității pe centre de profit și eliminarea partenerilor care căpușează compania, dar și a "concurenței neloiale", a declarat pentru Profit.ro ministrul de resort, Lucian Șova. Ieri, ministrul a cerut demisia întregii conduceri a Poștei. Planul va fi prezentat Guvernului în perioada imediată. “Din prima săptâmână a mandatului, la solicitarea premierului, am constituit o comisie formată din specialiști pentru elaborarea unui plan strategic de redresare a Poștei Române. Cu o durată de 5 ani, planul a fost finalizat la 1 septembrie, conform termenului”, a spus Șova. El a fost numit ministru al Comunicațiilor la finele lunii iunie, odată cu instalarea Guvernului Tudose. Fără să detalieze, ministrul a arătat că planul prevede organizarea activității Poștei Române pe centre de profit, reducerea birocrației, eliminarea concurenței neloiale și a partenerilor care căpușează activitea companiei. “De asemenea, planul prevede și un management performant la Poșta Română, activitatea conducerii companiei urmând să fie permanent monitorizată și supravegheată”, a spus Șova. Cu afaceri de peste un miliard de lei, Poșta Română este cel mai mare jucător de profil. Ministerul deține 75% din acțiunile companiei, restul titlurilor revenind Fondului Proprietatea.