(BVB) a scazut usor, iar actiunile (FP) s-au apropiat de pretul minim de la listare - 15 decembrie 2011

De la TradeVille.ro wiki
Versiunea din 13 mai 2023 09:04, autor: Admin (discuție | contribuții) (csv2wiki)

Bursa de la Bucuresti a scazut usor, cu 0,52%, in linie cu bursele externe, intr-o piata apatica si in care actiunile Fondului Proprietatea (FP) au coborat cu 0,48% si s-au apropiat din nou de pretul minim atins de la listare. Piata a crescut nesemnificativ in primele minute, insa apoi a trecut pe scadere, urmand linia burselor externe. Putinii investitori prezenti la tranzactionare au realizat operatiuni cu actiuni de 15,3 milioane lei (3,5 milioane euro), suma cu 23% peste rulajul sedintei precedente, de 12,4 milioane lei (2,8 milioane euro). "Volumele inregistrate in ultima perioada demonstreaza ca nesiguranta si incertitudinea duc la indepartarea investitorilor din piata. Bursele externe au continuat sa tranzactioneze doar «stirea», fiind destul de evident ca nimeni nu doreste sa riste luarea unei pozitii pe termen lung. Investitorii asteptau de la ultimul summit UE o hotarare care sa influenteze bursele pe termen scurt si sa aiba efecte cat mai repede posibil. Cum acest lucru nu s-a intamplat, dupa o perioada de usoara consolidare, au continuat vanzarile", a declarat pentru MEDIAFAX Bogdan Niculae, trader la Departamentul Piete de Capital al Piraeus Bank. El a mentionat ca un motiv pentru apatia investitorilor este reprezentat si de amanarile repetate a dezbaterilor din Camera Deputatilor a proiectului de lege privind cresterea pragului de detinere de la 1% la 5% din actiuni. La finalul zilei, indicele BET, al celor mai lichide zece actiuni, era in scadere cu 0,51%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic plasau indicele BET-NG cu 0,56% sub nivelul de marti. Totodata, indicele BET-FI, al actiunilor celor cinci SIF-uri si al titlurilor Fondului Proprietatea, a scazut cu 1,12%. Indicele extins al Bursei, BET-XT, a coborat cu 0,72%. Indicele reflecta evolutia primelor 25 de actiuni in functie de lichiditate, inclusiv SIF-urile si FP. "Rulajele vor ramane reduse pe masura ce investitorii mici si mijlocii vor intra in vacanta dupa ce eventual si-au ajustat si ei portofolile pentru sfarsitul de an. Jucatorii mari, cu siguranta, vor trece printr-o sesiune de window-dressing (strategie prin care la final de an fondurile de investitii vand actiuni pe care au inregistrat pierderi si cumpara alte actiuni la preturi mai ridicate, pentru ca randamentul sa fie mai mare chiar pe final de an -n.r.)", a afirmat traderul. Titlurile Fondului Proprietatea si BRD (BRD) s-au clasat pe primele doua pozitii in topul rulajelor, cu operatiuni de 7,4 milioane lei si, respectiv, 3,8 milioane lei. Cele doua actiuni au asigurat 74% din rulajul pietei. Actiunile FP au scazut cu 0,48%, la 0,418 lei, si s-au apropiat de pretul minim inregistrat de la listarea la BVB. Cea mai redusa cotatie a fost atinsa pe 28 noiembrie, cand titlurile au fost cotate la 0,4151 lei. Cu actiunile BRD a fost realizat si un deal, de 1 milion de lei, la pretul de 10,88 lei, cu 0,74% peste nivelul de marti. Pe piata principala, cotatia titlurilor BRD a scazut cu 0,46%, la 10,75 lei. Titlurile Erste (EBS) au consemnat una dintre cele mai vizibile corectii din piata, de 4,67%, influentate de scaderea de 2,53% inregistrata pe bursa de la Viena. Actiunile bancii au incheiat sedinta de la Bucuresti la 50,05 lei (11,53 euro). La finalul sesiunii de la BVB, pe piata din Austria actiunile Erste erau cotate la 11,38 euro. Investitorii au fost mai activi pe piata derivatelor, unde tranzactiile au insumat 4,8 milioane lei, valoare cu 41% peste rulajul de marti, de 3,4 milioane lei. Transferurile cu produse structurate au fost de 3,7 milioane lei si contracte futures de 1,1 milioane lei. Pe piata Rasdaq, investitorii au realizat operatiuni de 185.000 de lei, suma cu 4% sub lichiditatea sedintei precedente, de 194.000 de lei. Peste jumatate din rulaj a fost asigurate de sapte tranzactii cu titluri Iproeb (IPRU), in valoare de 100.000 de lei. Cea mai recenta operatiune a fost realizata la pretul de 0,955 lei, in scadere cu 1,55%. "Data de 16 decembrie este una destul de importanta deoarece atunci este scadenta pentru produsele derivate care au activ suport pe actiuni/indici bursieri. Exista o anumita tendinta a managerilor de fonduri de a-si cosmetiza detinerile pana in aceasta data. Acest efect se observa cel mai bine pe pietele mature, dar nici piata noastra nu este ocolita. In mod normal, insa, dupa aceasta data pietele se vor putea corela rapid cu paritatea euro/dolar, care in ultimele zile a inregistrat corectii importante. Asadar, ma astept la corectii si pe burse dupa 16 decembrie", a mai spus Niculae. La inchiderea sedintei de la Bucuresti, bursele vest-europene erau in scadere cu pana la 2,1%, linia fiind urmata si de majoritatea pietelor din Europa Centrala si de Est, care coborau cu cel mult 0,9%. Scaderile burselor externe au continuat miercuri, dupa ce Rezerva Federala a avertizat ca turbulentele din Europa reprezinta un risc important pentru cresterea economica a SUA, insa nu a indicat iminenta unor noi masuri de stimulare, dezamagind investitorii. Un alt factor care a dus la scaderi pe burse a fost cresterea randamentelor obligatiunilor Italiei, care a acceptat un randament record de la adoptarea euro. Aceasta crestere a alimentat temerile investitorilor legate de sustenabilitatea capacitatii tarii de a se finanta pe termen lung.