(TGN) le-a facut o surpriza neplacuta investitorilor anuntand un profit cu 60% mai mic in 2011 - 04 februarie 2011

De la TradeVille.ro wiki
Versiunea din 2 mai 2023 07:25, autor: Admin (discuție | contribuții) (csv2wiki)
(dif) ← Versiunea anterioară | Versiunea curentă (dif) | Versiunea următoare → (dif)

Transgaz Medias (TGN), compania care detine monopolul transportului de gaze naturale in Romania, si-a bugetat pentru acest an un profit net de 113,9 mil. lei (circa 26,7 mil. euro), in scadere cu 62% fata de profitul net estimat pentru anul trecut, de 306,6 mil. lei (71,9 mil. euro), potrivit proiectului de buget care va fi supus aprobarii actionarilor in luna martie. Reactia de pe Bursa a fost imediata: actiunile Transgaz au pierdut ieri 2,1%, iar analistii marilor firme de brokeraj au inceput sa-si refaca estimarile privind aceste titluri, care au fost pana anul trecut in topul preferintelor. "Compania s-a dovedit a fi conservatoare in estimari pana acum, dar vedem acest buget ca un semnal negativ puternic privind asteptarile pentru 2011, in special privind cantitatile transportate si costurile. Ne vom revizui estimarile si recomandarea de hold (pastrare - n. red.)", au anuntat analistii Raiffeisen Capital & Investment intr-un raport. Ultima tinta de pret a Raiffeisen pe Transgaz era de 260 de lei, sub pretul de ieri de pe Bursa, de 274 de lei. Ei mai spun ca, desi compania nu a oferit detalii privind fundamentarea bugetului, Transgaz ar putea astepta o scadere a cantitatii de gaze naturale transportate, dupa ce facilitatea oferita de stat producatorilor din industria chimica de a consuma doar gaze din productia interna, mai ieftine, a fost retrasa in noiembrie 2010. De altfel, imediat dupa acel anunt, Ioan Niculae, proprietarul grupului Interagro - unul dintre cei mai mari producatori de ingrasaminte de pe piata locala si totodata unul dintre cei mai mari consumatori industriali de gaze, a anuntat ca-si va inchide combinatele. De asemenea, autoritatea de reglementare nu a revizuit tarifele de transport in iulie 2010, ceea ce ar putea determina compania sa estimeze o evolutie conservatoare a tarifelor in acest an. Astfel, veniturile totale bugetate pe 2011 sunt de 1,25 mld. lei (294 mil. euro), in scadere cu 11% fata de cele estimate pentru 2010. Pe partea de costuri, cheltuielile salariale bugetate sunt cu 10% mai mari decat in bugetul pe 2010 (331 mil. lei si reprezinta 30% din cheltuielile totale de 1,12 mld. lei). De asemenea, cheltuielile cu prestatiile externe sunt estimate sa urce cu 40%, la 271,9 mil. lei. Transgaz a cerut de asemenea revizuirea bugetului pentru 2010, reducandu-si estimarea de profit net pentru anul trecut, de la 347 mil. lei la 307 mil. lei (72 mil. euro), din cauza cresterii cheltuielilor cu 47 mil. lei, ca urmare a suplimentarii programului de investitii. Compania urmeaza sa-si publice rezultatele financiare preliminare pe 2010 pe data de 17 februarie. In primele noua luni ale anului, Transgaz a raportat un profit net de 284 mil. lei (67 mil. euro), in crestere cu 50% fata de perioada similara a anului trecut. Transgaz a inregistrat in ultimii trei ani cresteri semnificative de profit, care i-au sustinut si cresterea actiunilor. In 2010, titlurile Transgaz au castigat anul trecut 78%, avand cea mai mare crestere dintre titlurile lichide. In comparatie, indicele BET a urcat anul trecut cu 12,3%. Anuntul vine dupa ce Ministerul Economiei a anuntat ca intentioneaza sa vanda pe Bursa un pachet suplimentar de 15% din actiunile Transgaz. Reducerea tintei de profit ar putea strica planurile statului de a incasa un pret cat mai bun pentru acest pachet. In prezent, 15% din Transgaz este evaluat pe Bursa la 114 mil. euro, intreaga companie avand o capitalizare de 760 mil. euro. Cealalta companie de utilitati de pe Bursa, transportatorul de energie electrica Transelectrica (TEL), a surprins pozitiv piata cand a anuntat la sfarsitul anului trecut o crestere a tarifului de transport al energiei electrice cu 10,4% de catre autoritatea de reglementare. Dintre cele doua companii, Transelectrica a oferit mai multe surprize neplacute in ultimii ani din cauza datoriilor mari care i-au mancat profiturile operationale, in timp ce rezultatele Transgaz au fost de obicei peste asteptari. Si la Transelectrica statul incearca sa vanda pe Bursa 15% din actiuni, compania fiind evaluata la 341 mil. euro.